Acasă Actualitate A încetat din viaţă scriitorul Aurel Turcuş

A încetat din viaţă scriitorul Aurel Turcuş

DISTRIBUIȚI

În dimineaţa zilei de luni, 26 martie, s-a stins din viaţă, după o lungă şi grea suferinţă, poetul, prozatorul, etnograful, jurnalistul şi istoricul Aurel Turcuş. Născut pe 3 august 1943, la Ucuriş, în judeţul Bihor, Aurel Turcuş a absolvit Facultatea de Filologie de la Universitatea din Timişoara (1962–1967). A fost profesor la Şcoala Generală Iecea Mare şi Iecea Mică (1967-1969), muzeograf la Muzeul Banatului (1969-1975), redactor la revista „Orizont” (1975-1990) şi, după 1990, redactor la ziarul „Renaşterea bănăţeană”. A publicat numeroase volume de poezie, proză, literatură pentru copii şi importante lucrări de cercetare în domeniul etnografiei, folclorului şi culturii bănăţene. A îngrijit numeroase antologii şi ediţii, lucrări esenţiale pentru cunoaşterea spritului bănăţean. De asemenea, a fost distins cu numeroase premii culturale, între care: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor, Filiala Timişoara (2003), Premiul Societăţii Literar-Artistice din Uzdin (2003), Premiul Festivalului International de Poezie „Mihai Eminescu”, Drobeta-Turnu Severin (2007). „Prin plecarea dintre noi a lui Aurel Turcuş, viaţa literară timişoreană şi cultura bănăţeană suferă enorma pierdere a unui om dăruit celor din jur, un prieten extraordinar şi un minunat coleg”, a transmis conducerea Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor.

 

Comentarii

comentarii