Acasă Eveniment A murit așteptând salvarea în parcarea unui supermarket Kaufland

A murit așteptând salvarea în parcarea unui supermarket Kaufland

3813
DISTRIBUIȚI

Un bărbat din Arad a murit așteptând salvarea în parcarea unui supermarket. Omul s-a prăbușit la pământ, însă până la sosirea echipajului starea lui s-a deteriorat.

Incidentul a avut loc miercuri, însă martorii au cerut să se facă verificări pentru modul cum s-a intervenit.

La ora 12:16, oamenii care se aflau la cumpărături și au asistat la scenă au sunat la 112. La ora 12:29 au sunat a treia oară la 112 deoarece primul ajutor încă nu sosise la fața loculului.

Potrivit aradon, primul apel telefonic la 112 în care s-a solicitat un echipaj de prim ajutor în parcarea supermarketului a fost efectuat la 12:16. Două minute mai târziu, la 12:18, conform surselor noastre, a fost alocat echipajul de prim ajutor: un echipaj SMURD. La ora 12:28 a venit cel de-al doilea apel la 112, deoarece echipajul nu sosise încă la fața locului, iar un minut mai târziu – ora 12:29 – a fost efectuat un al treilea apel telefonic la numărul unic de urgență, pe același subiect: bărbatul prăbușit la pământ care nu reacționa, iar primul ajutor specializat întârzia să apară.

Dacă înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19, era prevăzut un timp de sosire la locul solicitării de 1 minut pe timp de zi și 2 minute pe timp de noapte, acum, timpii au crescut de 10 ori, astfel că o autospecială de prim ajutor ajunge la caz în 10 minute ziua și în 12 minute pe timp de noapte. Modificarea a survenit din cauza pandemiei de COVID-19. Pentru a proteja personalul medical de prim ajutor – care vine în contact cu pacientul – s-a decis ca acesta să fie protejat prin echipamentul de protecție. Astfel că „întârzierea” echipajului de prim ajutor, care a plecat la intervenția de la Kaufland Vlaicu – de la sediul ISU Arad, strada Andrei Șaguna -, poate fi pusă pe seama îmbrăcării echipamentului de protecție.

Comentarii

comentarii