“După o carieră strălucită și o viață cu multe și meritate împliniri, academicianul, Eugen Simion, unul dintre modelele culturale ale societății românești, a încetat, marti 18 octombrie, din viață.
Personalitatea și cariera i-au fost într-atât de vaste, complexe și complete încât profesorul Eugen Simion a fost el însuși o instituție și va rămâne pentru mult timp un reper, o mândrie pentru noi toți pentru dăruirea cu care a promovat și apărat literatura, pe oamenii noștri de litere și valorile acestei țări.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis Ministrul Culturii.
“O veste mai neagră nu se poate: ne-a părăsit un om minunat și un mare gânditor al limbii și literaturii române –
academicianul, EUGEN SIMION, fostul președinte al Academiei Române și membrul de onoare din Academia Serbiei/SANU. “Să-i fie somnul lin
și cerul aproape…”, este mesajul scriitorului Adam PUSLOJIĆ și al întregii Literaturi sărbe și române din SERBIA.
Prezentăm și o relatare a scriitorului, Tudor Crețu, marti 18 octombrie, directorul Bibliotecii Județene Timiș, despre o scurtă plimbare cu marele cărturar Eugen Simion, prin Timișoara, în urmă cu câțiva ani:
“Temin cu pescuitul și chem taxiul. Până să vină, intru pe FB și aflu, dintr-o postare de-a lui Bogdan Crețu, de moartea lui EUGEN SIMION. Țin să-i mulțumesc pentru sprijinul pe care ni l-a acordat când am lansat inițiativa ca biblioteca noastră să poarte numele lui Sorin Titel. Atunci, în noiembrie 2014, a conferențiat la Secția de Arte, în fața unei săli arhipline. În treacăt fie spus: cu câteva zile înainte, primisem un telefon de la unul dintre consilierii președintelui CJT care m-a informat că un prozator din urbe a făcut un referat prin care cerea ca BJT să poarte numele lui Dimitrie Țichindeal…
După conferința despre Titel, a urmat lansarea cărții despre Cioran, O mitologie a nedesăvârșirilor. Am avut onoarea să o prezint. Imediat după intervenția mea, distinsul profesor a glumit: „te-am ascultat și mi-am zis că e ceva de capul meu”. Avea un „dumneata” prietenos – deloc superior sau ofensator. Era un conviv. Mi-l aduc aminte lăudând o bere locală și ridicând discret halba. Vorbind despre Ioan Alexandru și – era să scriu versus – Ion Gheorghe, cu puțin timp înainte de publicarea celui dintâi în „pleiadele” Academiei. A strâmbat din nas când i-am spus că, parcă, îmi place mai mult, totuși, cel de-al doilea. „Nu știu, nu l-am recitit”.
I-am arătat într-o seară placa omagială de pe clădirea în care a locuit Titel (pe str. Eminescu, fostă Lenin). Lumina era șovăielnică – cea a lanternei celularului. Numele tras în bronz părea să palpite și el.
Eugen Simion se plimba cu mâinile la spate și punea, din când în când, întrebări. „Ce mai face, dom-le, Foarță?” I-am spus că nu l-am mai văzut de ceva timp etc. „El și Brumaru sunt niște mari minori”. „Cu accentul pe mari sau pe minori?” „Pune-l dumneata!”.
Când am ajuns la hotel o doamnă s-a repezit asupra Academicianului: „Vai, domnu Costescu” și l-a luat în brațe. „Doamnă, am intervenit ca un sepepist, e Eugen Simion”. „Vai, mă scuzați”, și l-a mai îmbrățișat o dată.
Mă număr printre cei care și-au făcut – cât de cât – o impresie asupra literaturii postbelice și prin Scriitori români de azi. Și, pentru asta, domnule Simion, vă mulțumesc în primul rând!”, a povestit Tudor Crețu.
