Fostul deținut politic Radu Ciuceanu a murit luni, la vârsta de 94 de ani, anunță Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.
Ciuceanu, fondator al AFDPR și fondator al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, a fost arestat în 1948 și condamnat la 15 ani de temniță grea.
Ciuceanu este unul dintre fondatorii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, membru al Academiei Române, şi director al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, pe care l-a fondat la începutul anilor ’90 cu scopul de a cerceta istoria recentă a României şi a spaţiului est-european.
Implicat o vreme în politică, Radu Ciuceanu a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor în perioada 1990-1992 şi preşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor şi corupţiei a Camerei Deputaţilor între 2000 şi 2004.
Radu Ciuceanu s-a născut la 16 aprilie 1928, în Arad. A fost Membru în Mișcarea Națională de Rezistență din Oltenia, condusă de generalul Iancu Carlaonț.
La doar 19 ani, în 1947, Radu Ciuceanu a pus bazele unui grup de rezistenţă armată anticomunistă pe care l-a afiliat Mişcării Naţionale de Rezistenţă a generalului Iancu Carlaonţ. În acelaşi an, el absolvise Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova şi se înscrisese la Facultatea de Medicină.
La 18 septembrie 1948 a fost arestat și condamnat la 15 ani de temniță grea. A executat pedeapsa în închisorile Craiova, Pitești, Jilava, Târgșor, Gherla, Dej, Jilava, Văcărești și Poarta Albă și a fost eliberat la 18 septembrie 1963, dar a rămas în atenția Securității.
Radu Ciuceanu a fost torturat în camera 4-spital încă din 30 decembrie 1949, numărându-se printre cei care au încercat, fără succes, să îl oprească pe Ţurcanu in atacul asupra lui Ion Angelescu.
În speranţa unui tratament mai blând, el s-a declarat elev la momentul întocmirii actelor, Ciuceanu a fost transferat la Târgşor după puţină vreme şi, trecând şi prin Jilava cu acest prilej, a reuşit să avertizeze mai multe persoane cu privire la acţiunea de reeducare.
În decembrie 1950 a fost trimis la Gherla, iar acolo, îmbolnăvindu-se grav, a fost mutat la o cameră de muribunzi, căreia însă i-a supravieţuit.
Începând cu luna mai 1951, Radu Ciuceanu a fost din nou supus torturilor, în camera 99. Aici, el îl cunoaşte pe Vintilă Vais, care avea legături sus-puse la nivelul Partidului Muncitoresc Român şi care intrase în puşcărie din cauza unui conflict cu Marin Jianu, ministru adjunct de Interne.
Întrezărind o oportunitate, Ciuceanu îl convinge pe Vais să încerce să atragă atenţia Securităţii prin declaraţiile sale din cadrul demascărilor.
Planul a reuşit, iar Vais a fost chemat la Securitatea din Bucureşti în septembrie 1951. Profitând de acest prilej, Vais a dat detalii amănunţite despre torturile la care sunt supuşi deţinuţii în cadrul „reeducării”.
Deşi nu este limpede ce rol au avut declaraţiile lui Vais în oprirea torturilor, cert este că a fost ordonată o anchetă de la Bucureşti, iar începând cu septembrie 1951 s-a revenit treptat la metode non-violente.
Radu Ciuceanu a fost eliberat în toamna lui 1963 și a fost constant urmărit de Securitate, el continuând să critice regimul şi în libertate. A reuşit să termine Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti în 1970, iar apoi s-a angajat ca arheolog la Institutul de Arheologie şi, mai apoi, la Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie al Municipiului Bucureşti.
În 1970 a terminat Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti și a lucrat ca arheolog la Institutul de Arheologie şi mai târziu la Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie al Municipiului Bucureşti.
În 1990 a fost unul dintre fondatorii Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, iar în 1993 a fondat Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, pe care l-a condus de atunci ca director.
