Lumea literară și jurnalistică din Timișoara este mai săracă odată cu dispariția Ildico Clara Achimescu, scriitoare, jurnalistă și traducătoare, care s-a stins din viață la 1 martie 2025, după o lungă și grea suferință.
Născută la 15 martie 1942 în Timișoara, Ildico Clara Achimescu și-a început parcursul educațional la Școala Elementară nr. 4 din Piața Lahovary și a continuat la Liceul Clasic Mixt, devenit ulterior Școala Media nr. 7, astăzi Colegiul Național Bănățean. A urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității de Vest din Timișoara, specializându-se în limba română și germană, iar între 1972-1973 a aprofundat studiile de jurnalism la București.
După o scurtă perioadă ca profesoară la Nerău, a devenit referent literar la Teatrul „Matei Milo” din Timișoara și la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești. Cariera sa jurnalistică a început în 1969, lucrând timp de 37 de ani în presa timișoreană, ocupând funcții de la redactor la redactor-șef adjunct la publicații precum „Drapelul Roșu”, „Renașterea bănățeană”, „Realitatea bănățeană”, „Agenda”, „Agenda zilei”, „Prima oră” și „Bănățeanul”.
Ca scriitoare, a debutat în 1984 cu romanul „Un om cu numele meu”, urmat de volumul de proză scurtă „Romanță cu busola” (1986) și antologia „Ca sticla, zidul…” (2004). A fost, de asemenea, o traducătoare apreciată, semnând traduceri din literatura maghiară, printre care „Amiaza cu flori” (1985) de Maria Pongracz și „Rătăcitorul” (1986) de Majtényi Mihály.
În 1998, a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, fiind recunoscută pentru contribuția sa prin numeroase premii, printre care Premiul Asociației Presei Timișorene (1997), Premiul Literar de Excelență al Uniunii Scriitorilor (2000), Diploma de Excelență a Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Timiș (2002) și Premiul „Pro Cultura Timisensis” (2007).
Prin plecarea sa, Timișoara pierde o personalitate de referință a presei și literaturii locale, o voce distinctă și un om de o sensibilitate aparte.
Odihnească-se în pace!