Acasă Actualitate A murit preotul Emilian Paven din Protopopiatul Timișoara

A murit preotul Emilian Paven din Protopopiatul Timișoara

DISTRIBUIȚI

Preotul pensionar Emil Paven, în vârstă de 69 de ani, și-a început călătoria spre cer, în această săptămână, după o perioadă de grea suferință.

Părintele Emil a văzut lumina zilei în data de 7 mai 1952, fiind fiul lui Traian și al Sofiei Paven din comuna Secaș.

Având dorința de a sluji lui Dumnezeu și semenilor, și-a îndreptat pașii spre Seminarul Teologic din Caransebeș în perioada 1970-1975, după care   a urmat cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu între anii  1976-1980.

În data de 15 iulie 1979 cu binecuvântarea mitropolitului Nicolae Corneanu, pășește la Taina Sfintei Cununii împreună cu tânăra Silvia Filigian, doamna preoteasă, care îl va sprijinii cu dragoste și devotament în slujirea preoțească.

În anul 1980 a fost hirotonit diacon, apoi preot de către Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei Timotei Seviciu, pe seama parohiei Bazoșu Nou, unde slujește până în anul 1990, când este transferat preot în parohia Recaș, protopopiatul Timișoara.

Pe durata întregii slujiri preoțești, părintele Emil Paven, a slujit cu dragoste, cu implicare și devotament, fiind întotdeauna la dispoziția credincioșilor pe care i-a păstorit. Timp de 41 de ani a desfășurat o activitate pastorală intensă, spovedind și împărtășind credincioșii cu Sfintele Taine, vizitând credincioșii la domiciliu, în special pe cei bolnavi, pe care îi mângâia în suferințele lor. Era căutat de mulți credincioși din alte localități, care veneau pentru sfat și rugăciune.

Fiind o persoana veselă, deschisă, cu mult tact pastoral, părinte Emil i-a apropiat de Biserică pe tinerii din parohie. A avut mulți ucenici care au urmat cursurile Seminarului Teologic și ale Facultății de Teologie, fiind acum slujitori ai sfintelor altare.

Alături de doamna preoteasă, părintele s-a îngrijit și de organizarea corului parohial, care a fost pregătit de către părintele profesor Nicolae Belean. Ani de-a rândul, în cadrul concertele de muzică bisericească la care participau coruri din mai multe parohii, în biserica din Recaș răsuna „colindul sfânt și bun”, precum și alte piese religioase.

Nu pot fi trecute cu vederea realizările multiple în plan administrativ-gospodăresc ale părintelui Emil Paven în cele două parohii. În parohia Bazoșu Nou părintele s-a ocupat de refacerea turlei bisericii, precum și de renovarea casei parohiale. În parohia Recaș, cu ajutorul lui Dumnezeu și al credincioșilor, s-au întreprins mai multe lucrări: extinderea bisericii parohiale, renovarea exteriorului bisericii, ridicarea unui nou nivel la casa parohială, precum și ridicarea unei capele în cimitir. În ultima perioadă de timp a slujit în  filia parohiei Izvin, la biserica din cadrul hergheliei Izvin, pe care a înzestrat-o cu cele necesare cultului și pe care a început să o renoveze.

Părintele Emil Paven și-a pus viața în slujba Bisericii, a fost un preot harnic, un preot iubit de credincioși,  propovăduind „cu timp și fără timp” ( II Tim. 4 2) Evanghelia lui Hristos, iar acum la plecarea din această lume poate spune asemenea Sfântului Apostol Pavel: ,,Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit” (II Tim., 4, 7).

Spre pomenirea părintelui Emil Paven se vor săvârși următoarele slujbe:
Miercuri, 13 octombrie de la orele 10.00 se va oficia Sfânta Liturghie, în același locaș de cult;
Tot miercuri, 13 octombrie, de la orele 18.00, în biserica parohiei Recaș I se va oficia slujba privegherii;
Joi, 14 octombrie, de la ora 14.00, va avea loc slujba prohodului.

Din partea ÎPSS Ioan, a ostenitorilor de la Centrul eparhial și de la oficiul protopopesc Timișoara II, și a tuturor confraților preoți transmitem un cuvânt de condoleanțe și mângâiere familiei îndurerate.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să așeze sufletul părintelui Emil în împărăția Sa, iar familiei mult încercate să-i aducă mângâiere! Veșnică să-i fie pomenirea și amintirea din neam în neam! – este mesajul Mitropoliei Banatului.

Comentarii

comentarii