Acasă Actualitate A murit profesorul universitar Gheorghe Halic, primul rector ales al Universității Aurel...

A murit profesorul universitar Gheorghe Halic, primul rector ales al Universității Aurel Vlaicu (UAV) din Arad

DISTRIBUIȚI

Comunitatea academică arădeană este în doliu. A murit primul rector ales al Universității Aurel Vlaicu (UAV) din Arad. Profesorul Gheorghe Halic a murit joi, 15 iunie.

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a fost înființată în 1972, ca institut de subingineri, unde Gheorghe Halic a fost profesor încă din acele timpuri. UAV a devenit în anul 1990 universitate propriu-zisă, sub denumirea iniţială de „Institutul de Învăţământ Superior”, respectiv „Aurel Vlaicu” din 1991, realizare pentru care un aport deosebit l-a avut și dumnealui, scrie specialarad.ro.

Gheorghe Halic a fost numit, pentru câteva luni, în 1990 (între iulie și noiembrie) rector, de către Ministerul Educației, însă apoi, în locul său, a fost numit pe aceeași funcție de conducere Radu Homescu, pe atunci senator.

Profesorul Gheorghe Halic a devenit însă primul rector ales de comunitatea academică, ocupând această funcție între 1 mai 1992 și 1 iulie 1993.

A fost și un apreciat profesor, în cadrul Facultății de Științe Exacte (Științe Economice), de la UAV.

Pentru meritele sale profesionale, comunitatea academică de la UAV Arad i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa, în 13 decembrie 2007.

 

Comentarii

comentarii