Acasă Cultura A treia premieră în 10 zile, la Teatrul Naţional Timişoara

A treia premieră în 10 zile, la Teatrul Naţional Timişoara

DISTRIBUIȚI

După „Alergătorul” (17 septembrie) şi „O scrisoare pierdută” (22 septembrie), Teatrul Naţional din Timişoara prezintă cea de-a treia premieră a lunii septembrie. Miercuri, 28 septembrie, de la ora 19.00, în Sala 2 a Teatrului Naţional  va avea loc premiera spectacolului „Deşteptarea primăverii”, de Frank Wedekind. „De-a lungul timpului, toate spectacolele pe textul acestui dramaturg, considerat părintele expresionismului german, au fost considerate adevărate provocări, datorită subiectelor pe care le tratează – pubertatea, libertatea sexuală, violenţa, extazul, lipsa de comunicare”, spune Codruţa Popov, secretar literar al teatrului, în descrierea dramaturgului. Distribuţia spectacolului se doreşte a fi „un pariu cu tinereţea”, în alcătuirea sa regăsindu-se studenţii Victoria Rusu, Ionuţ Iova, Flavius Retea, Richard Haldik, Isa Berger şi Mihaela Tomceanu. Lor li se alătură actorii Ana Maria Cojocaru, Luminiţa Tulgara, Valentin Ivanciuc, Benone Viziteu, Cristian Szekeres şi Marius Lupoianu. Spectacolul este semnat de Cristian Ban. Decorurile şi costumele aparţin scenografei Krisztina Nagy, iar Lucian Moga semnează light designul spectacolului.
 

Comentarii

comentarii