Acasă Sport Abia demis de Timişoara, Balint are două oferte tentante

Abia demis de Timişoara, Balint are două oferte tentante

DISTRIBUIȚI

“Îmi reproşez doar că am avut prea mare încredere în unii oameni”
Gabi BalintGabi Balint a încercat marţi să clarifice motivele demiterii sale. A spus însă mult mai puţin decât se aşteptau cu toţii. A promis însă că marile dezvăluiri vor fi făcute după ultimul meci de campionat şi finala Cupei României. Marian Iancu l-a demis pe Balint, la televizor, imediat după meciul pierdut de FC Timişoara, 1-2 cu Unirea Urziceni.

“Sper să ne înţelegem ca evreii”

“Înainte vorbeam minute bune cu Iancu la telefon. După meciul cu Vaslui relaţia a început să aibă de suferit, iar după ce am pierdut la Dinamo nu am mai vorbit deloc cu Iancu. Voi spune mai multe după finala Cupei. Eram încă în grafic.
În iarnă mi s-a cerut să câştig campionatul sau cupa. Sunt sigur că şi dacă câştigam cupa eram demis. Când am preluat echipa nu m-am aşteptat să se termine aşa”, a spus ieri Balint. Fostul tehnician al bănăţenilor susţine că nu se va mai întoarce în televiziune, mai ales că are două oferte tentante: una din prima ligă turcească şi alta din România.
Până una-alta, Gabi trebuie să-şi rezilieze contractul cu FC Timişoara. “Sper să ne înţelegem ca evreii, cu o strângere de mână”. Balint nu a exclus o eventuală revenire la Timişoara şi este convins că este făcut pentru a fi un antrenor.
“Am primit două oferte şi oamenii pe stradă m-au felicita pentru ce am făcut la Timişoara. Înseamnă că munca mea a fost apreciată la adevărata valoare.
Dacă e să mă gândesc bine nu prea am ce să-mi reproşez, poate doar că am avut prea mare încredere în unii oameni” a mai spus Balint.
Pentru ultimele două partide din actualul sezon FC Timişoara va fi antrenată de Valentin Velcea.

Comentarii

comentarii