Acasă Cultura Academia Română Timişoara a marcat Ziua Culturii Naţionale şi 150 ani de...

Academia Română Timişoara a marcat Ziua Culturii Naţionale şi 150 ani de existenţă a Academiei Române

DISTRIBUIȚI

vineri Academia RomanaCu prilejul sărbătoririi unui secol și jumătate de existență a Academiei Române, Academia Română Timişoara a marcat Ziua Culturii Naţionale, vineri 15 ianuarie, şi Ziua lui Mihai Eminescu, 166 ani de la naşterea poetului.
Simpozionul „Spiritualitatea română. Contribuții Bănățene” a fost organizat de Academia Română – Filiala Timi¬șoara, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” și Societatea Enciclopedică a Banatului și s-a desfășurat în cadrul întâlnirilor dedicate Zilei Culturii Naționale.
La acest simpozion a fost lansat volumul „Literatura”, ce reprezintă primul volum al proiectului Enciclopedia Banatului, și a fost prezentat filmul documentar „Eminescu în Banat”, realizat de Vasile Bogdan, producție a Televiziunii Române, Studioul Timișoara.
Invitații de seamă ai evenimentului din urbea de pe Bega au fost actorul Vladimir Jurăscu, membrii Corului „Ion Vidu” din Lugoj – dirijorul Lucian Onița și solista Ioana-Mia Iuga și ¬Vasile Bogdan.
Cuvântul inaugural a aparținut academicianului Păun Ion Otiman, Crișu Dascălu a vorbit despre „Enciclopedia, sinteză a culturii na¬ționale” și Costa Roşu, membru de onoare al Academiei Române, a susținut referatul „Tezaure ale culturii românilor din Voivodina”. Întâlnirea spiritual-culturală a fost îmbo¬gățită de versurile poetului Mihai Eminescu, recitate de către Vladimir Jurăscu și de concertul Corului „Ion Vidu” din Lugoj.
„Nu avem încă «Marea enciclopedie română». O lucrare de acest fel, de care doar puține culturi europene se bucură, nu este o simplă carte și nici măcar o utilă sursă de informații.
Ea este cu mult mai mult: o oglindă a spiritualității na¬ționale, în care aceasta se poate recunoaște, și totodată un scut al ei. De aceea, în anul 2009, am lansat proiectul unei «Enciclopedii a Banatului», pe care am gândit-o de la început ca parte a celei panromânești. Intuind dificultățile, nici mici și nici puține, care sunt de întâmpinat, fie și în alcătuirea unei enciclopedii regionale, am devenit conștient că «Marea enciclopedie română» nu este realizabilă decât prin însumarea unor lucrări parțiale, care să o pregătească”, a specificat Crișu Dascălu, scriitor.

Comentarii

comentarii