Acasă Actualitate Acasă în Banat: zeci de case din Rudăria vor fi vopsite de...

Acasă în Banat: zeci de case din Rudăria vor fi vopsite de voluntari

662
DISTRIBUIȚI

Asociația Acasă în Banat și Primăria comunei Eftimie Murgu din Caraș Severin au lansat proiectul Color the Village/Colorează Satul.

În vara anului viitor, peste 30 de case din satul Eftimie Murgu (Rudăria) din Caraș Severin vor fi zugrăvite și reabilitate în cadrul unui proiect de anvergură în care vor fi implicați deopotrivă voluntari și locuitori ai comunei.

Proiectul este unul unic în România din toate punctele de vedere. Ca perioadă de acțiune propriu zisă, se va realiza într-un timp scurt – în doar câteva zile, în cursul lunii iunie 2019. De asemenea, va coopta atât voluntari, cât și locuitorii comunei, proprietari ai caselor și administrația locală.

”Proiectul nostru este simplu pe de-o parte, dar complicat pe de alta parte: vrem să dăm culoare unui sat întreg. Practic, vom lua casă cu casă, vom vărui fațadele și vom vopsi ferestrele și porțile, gardurile, ca să dăm întregii comunități un suflu nou, de sat locuit, cu oameni gospodari. Așa cum, odată de mult, în Banat se „molăreau” (zugrăveau) toate casele o dată pe an, noi vom ajuta la zugrăvirea satului anul viitor. Practic, timp de câteva zile, în iunie anul viitor vom interveni pentru renovarea fațadelor acestor case, păstrând și punând în valoare elementele arhitecturale și decorațiunile originale. Îi vom coopta pe cei care vor să își refacă fațadele vom încerca să le oferim vopsea, iar celor nevoiași, bătrâni sau persoane care nu se descurcă singure, îi vom ajuta și cu forță de muncă, prin voluntarii noștri. Cum va arăta Eftimie Murgu după aceea? Va fi un sat colorat, plin de viață, un sat reînnoit, de care locuitorii lor vor fi mândri, iar turiștii îl vor vizita cu plăcere.”, a declarat președintele asociației Acasă în Banat, Radu Trifan.

”Eftimie Murgu este unul din puținele sate bănățene cunoscute pe plan național și chiar internațional, mulțumită complexului de mori de apă, vizitat de turiști din toată lumea. Ne dorim ca turiștii să își petreacă mai mult timp în sat, nu doar la mori, iar pentru asta trebuie să îi schimbăm aspectul. Știm că, odată cu zugrăvirea acestor case, totul se va schimba, însă noi ca administrație locală nu putem interveni în mod direct. Așadar, un astfel de parteneriat cu Asociația Acasă în Banat este binevenit și cred că împreună, vom reuși să punem în valoare satul, să îi redăm strălucirea de odinioară și să devină un punct turistic cu adevărat important”, a declarat primarul comunei Eftimie Murgu, Mihai Vlădia.

Proiectul va fi finanțat din donații și sponsorizări, atât în bani, cât și în materiale de construcții, echipamente de lucru, vopsele, ustensile diverse. În acest moment, ținta proiectului este de a fi renovate 30 de case, însă numărul acestora poate fi depășit.

”Ne dorim ca acest proiect de la Eftimie Murgu să fie primul dintr-o serie mai mare desfășurată în tot Banatul. Vrem ca toate satele din Banat să fie frumoase, să își păstreze identitatea și să fie o mândrie pentru locuitori”, a completat Radu Trifan.

Comuna Eftimie Murgu se află la 170 e km de Timișoara și la 85 km de Reșița. Comuna are aproximativ 1900 de locuitori și aproximativ 700 de case. Comuna Eftimie Murgu (numită până în anii 70 Rudăria) este situată pe Valea Almăjului, în aria protejată Cheile Rudăriei. Cheile sunt cunoscute nu doar prin peisajele sale frumoase, cu căderi de apă și vegetație bogată, ci și prin rezervația morilor de apă, unică în această zonă a Europei. Complexul mulinologic de la Rudăria este monument istoric, inclus în patrimoniul național, e un muzeu viu deoarece morile încă funcționează, fiind folosite de localnici.

Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor.

 

 

Comentarii

comentarii