Acasă Eveniment Accident cu alcool şi final neaşteptat

Accident cu alcool şi final neaşteptat

DISTRIBUIȚI

Un banal accident de moped, ale cărui principale cauze au fost alcoolul, dar şi drumurile jalnice din Timiş, s-a terminat cu o evadare din spital şi o urmărire spectaculoasă. Poliţiştii au intervenit, luni seara, în localitatea Maşloc, imediat după ce a avut loc un accident provocat de un moped.
Dacă şoferul a fost testat cu etilotestul şi i-a fost descoperită o alcoolmie de 0,74 la mie în aerul expirat, pasagerul din spate a fost transportat de urgenţă la Spitalul Municipal.
În timp ce poliţiştii îl luau la întrebări pe şoferul beat, care a pierdut controlul mopedului, doctorii de la spital au dat alarma.
Pacientul adus în urma accidentului fugise din salon.
“Agenţii de poliţie au fost anunţaţi de către personalul medical că pacientul, care se afla pasager pe moped, a deschis un geam şi a încercat să părăsească incinta spitalului, deplasându-se pe acoperişul anexelor aferente acestuia.
Poliţiştii au reuşit imobilizarea acestuia, în momentul în care încerca să coboare de pe o anexă aflată în vecinătatea Parcului Botanic”, spune Sergiu Rus, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.

Comentarii

comentarii