Acasă Eveniment Accident cu șase victime la Sântana

Accident cu șase victime la Sântana

DISTRIBUIȚI

Un accident violent, soldat cu trei victime, a avut loc miercuri, în jurul orei 14:00, în localitatea arădeană Sântana.

Astfel, un autoturism marca Opel și un autoturism marca Nissan, ambele înmatriculate în Arad, s-au ciocnit violent în intersecția dintre strada Căprioarei și strada Rozelor din orașul Sântana.

Potrivit autorutăților, în urma accidentului, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului au fosit de urgență un echipaj SMURD TIM de la Arad, un echipaj SMURD PA de la Curtici și un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean Arad.

Totodată, la locul accidentului s-au deplasat și polițiștii, aceștia urmând să stabilească cauzele exacte prin care s-a produs accidentul.

Potrivit reprezentanților ISU Arad, numărul victimelor rezultate în urma accidentului de la Sântana este mai mare decât cel transmis inițial. Se pare că în cele două mașini se aflau șase persoane, dintre care trei bărbați și trei femei, toate suferind răni ușoare. Cinci dintre aceste victime au fost transportate la Spital, în vreme ce un bărbat a refuzat acest lucru. Dintre acestea, două femei au fost preluate de către echipajul SMURD TIM Arad, un bărbat a fost preluat de către echipajul SMURD PA Curtici, iar un bărbat și o femeie au fost preluate de către un echipaj de tip B al Serviciului de Ambulanță Județean Arad.

Sursa: specialarad.ro

Comentarii

comentarii