Acasă Eveniment Accident cu trei mașini, la intrarea în localitatea Iaz. O autospecială ISU...

Accident cu trei mașini, la intrarea în localitatea Iaz. O autospecială ISU a fost avariată

372
DISTRIBUIȚI

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident de circulaţie produs, miercuri, la intrarea în localitatea Iaz, din judeţul Caraş-Severin, în eveniment fiind implicate trei autoturisme, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

“În urma evenimentului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Dintre acestea, doar una a necesitat transport la spital”, a precizat ISU Caraş-Severin.

La faţa locului au intervenit pompierii militari din Caransebeş cu o autospecială pentru descarcerare şi una pentru stins incendiile, precum şi trei ambulanţe.

Pe timpul intervenţiei, autospeciala pentru stins incendii aflată la locul accidentului, a fost avariată ca urmare a unui eveniment rutier produs de un aparţinător al uneia dintre persoanele implicate în accidentul iniţial. În urma acestei situaţii, nimeni nu a fost rănit, a precizat sursa citată.

Comentarii

comentarii