Acasă Eveniment Accident grav, cu două victime, pe DN 79A

Accident grav, cu două victime, pe DN 79A

DISTRIBUIȚI

Accident violent de circulație, duminică, pe DN 79A, în localitatea Bârsa din județul Arad

Din primele informații se pare că pe fondul vitezei şoferul unui autoturism Volkswagen înmatriculat la Arad a pierdut controlul asupra vehiculului şi s-a izbit de bordura unui podeț din fața unei case şi de un stâlp de iluminat pe care l-a pus la pământ. În urma impactului, două persoane au fost rănite.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD şi unul de la Ambulanță. Poliția face cercetări cu privire la circumstanțele în care s-a produs accidentul. Traficul în zonă este afectat.

“Astăzi, 10 octombrie, în jurul orei 15:40, a avut loc un accident rutier pe D.N.79/A în localitatea Bîrsa, din județul Arad.

În urma verificărilor a reieșit că o femeie de 29 de ani, din localitatea Bocsig, care conducea un autoturism din direcția Ineu spre Sebiș, a intrat în coliziune cu un stâlp de curent care s-a rupt.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto și a unui bărbat de 34 de ani, pasager în autoturism, cei doi fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătoarea autoturismului nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, urmând a i se recolta o probă biologică de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea accidentului și luarea măsurilor legale”, transmite IPJ Arad.

 

Comentarii

comentarii