Acasă Eveniment Accident grav, lângă Timișoara. Doi morţi, un rănit. O maşină cu numere...

Accident grav, lângă Timișoara. Doi morţi, un rănit. O maşină cu numere de Austria a intrat cu toată viteza într-un copac

DISTRIBUIȚI

Doi morţi, un rănit grav, maşină cu numere de Austria făcută praf lângă Timişoara, sâmbătă seara, după ce şoferul a intrat cu toată viteza într-un copac.

Un accident rutier soldat cu două decese şi cu rănirea gravă a unei persoane a avut loc pe DN6, între localităţile Lovrin şi Sânnicolau Mare din judeţul Timiş. Şoferul unei maşini a pierdut controlul volanului şi s-a lovit cu autoturismul într-un copac de la marginea şoselei.

Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc sâmbătă seara pe DN6, între Lovrin şi Sânnicolau Mare, în apropiere de intersecţia cu drumul spre comuna Tomnatic.

”Un autoturism circula pe DN6, dinspre Sânnicolau Mare spre Tomnatic, iar la un moment dat, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum autoturismul a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac ornamental. În urma impactului, două persoane au decedat şi o a treia este rănită grav”, a declarat Alexandra Petrovici, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.

Maşina este înmatriculată în Austria, iar persoanele decedate sunt şoferul şi pasagerul din dreapta sa. Pasagerul aflat pe bancheta din spate a autoturismului este rănit grav.

Pentru scoaterea trupurilor neînsufleţite şi a pasagerului rănit a intervenit un echipaj de descarcerare.

Poliţiştii fac cercetări la faţa locului pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Comentarii

comentarii