Acasă Eveniment Accident grav în Timiş. Un autocar cu 40 de pasageri s-a răsturnat

Accident grav în Timiş. Un autocar cu 40 de pasageri s-a răsturnat

DISTRIBUIȚI

Un accident în care au fost implicate un autocar în care se aflau 40 de pasageri şi o maşină s-a produs, luni seara, pe un drum din judeţul Timiş, o singură persoană aflată în autoturism fiind rănită.

Accidentul rutier s-a produs, luni seara, pe drumul judeţean 692, între localităţile Variaş şi Gelu, din judeţul Timiş.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, în accident au fost implicate o maşină în care se afla doar şoferul şi un autocar cu 40 de pasageri la bord.

“La locul intervenţiei s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, o autosanitară SMURD, un ofiţer şi şapte subofiţeri din cadrul Staţiei de Pompieri Sânnicolau Mare şi o ambulanţă SAJ”, a transmis ISU Timiş, potrivit Mediafax.

Din fericire, doar şoferul maşinii, un bărbat de 70 de ani, a necesitat îngrijiri medicale şi a fost transportat la spital.

Foto: opiniatimişoarei.ro

Comentarii

comentarii