Acasă Eveniment Accident mortal, la Lugoj

Accident mortal, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Un grav accident de circulaţie s-a produs, joi dimineaţa, în jurul orei 9.30, pe strada Timişoarei din municipiul Lugoj. O femeie de 76 de ani, Maria T., şi-a pierdut viaţa în timp ce a încercat să traverseze şoseaua pe trecerea pentru pietoni. Din primele verificări, se pare că accidentul a fost provocat de lugojeanul Ioan R., de 37 de ani, care, la volanul autoutilitarei Fiat Ducato, cu numărul de înmatriculare B 2549 XC, circula pe direcţia  Lugoj-Coşteiu. Din cauză că nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers, maşina condusă de acesta a lovit, din spate, o altă autoutilitară (marca Volkswagen, cu numărul BZ 53903, condusă de Alin G., de 23 de ani, din oraşul Simeria, judeţul Hunedoara) oprită la trecerea pentru pietoni, care, în urma impactului, a lovit femeia angajată în traversarea regulamentară a străzii, pe „zebră”. Victima a fost transportată de urgenţă la Spitalul Municipal Lugoj, dar din păcate a decedat, din cauza multiplelor traumatisme suferite. Poliţiştii lugojeni continuă cercetările, în dosar penal, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Comentarii

comentarii