Acasă Eveniment Accident rutier cumplit în vestul țării. Doi oameni au murit, alţi şase...

Accident rutier cumplit în vestul țării. Doi oameni au murit, alţi şase au ajuns la spital

DISTRIBUIȚI

Două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte şase au ajuns la spital, în urma unui accident produs marţi seară pe DN1, în judeţul Bihor, şi în care au fost implicate trei autovehicule.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, Alina Dinu, a declarat pentru News.ro că accidentul a avut loc pe  DN1 Aleşd – Oradea,  în localitatea  Lugaşu de Jos, fiind implicate trei autoturisme.

În urma accidentului, două persoane şi-au pierdut viaţa. De asemenea, şase persoane, între care trei copii, au fost transportate la spital. Alţi patru oameni au fost răniţi uşor, refuzând transportul la spitale.

La faţa locului au intervenit şase autospeciale din cadrul ISU Crişana, dar şi două echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Traficul în zonă a fost blocat timp de aproximativ două ore, în urma accidentului.

Comentarii

comentarii