Acasă Eveniment Accidente în cascadă pe DJ 592 Lugoj – Buziaș

Accidente în cascadă pe DJ 592 Lugoj – Buziaș

DISTRIBUIȚI

Două accidente au avut loc, sâmbătă seara, în decurs de câteva minute, pe drumul care leagă Lugojul de Buziaș.

Primul eveniment rutier s-a produs în jurul orei 20, în apropierea intersecției cu drumul spre Darova. Șoferul unui autoturism  nu a mai putut evita un tractor care a virat la stânga și care tracta un utilaj agricol nesemnalizat. Impactul mașinii cu utilajul a fost deosebit de violent, partea din față a autoturismului fiind avariată în totalitate. Șoferul mașinii, însă, nu a fost rănit. După doar câteva minute, un alt accident a avut loc la doar câteva sute de metri distanță de locul primului eveniment. Șoferul unei Dacia Logan a pierdut controlul autovehiculului care a părăsit carosabilul și a ajuns în șanțul de lângă linia de cale ferată, din vecinătatea drumului. Cauza probabilă a acestui accident a fost viteza. Din fericire, și în acest caz șoferul autoturismului a scăpat cu răni minore.
Foto: lugojinfo.ro

 

Comentarii

comentarii