Acasă Actualitate Accidentul în care şi-a pierdut viaţa soacra prefectului de Timiş putea fi...

Accidentul în care şi-a pierdut viaţa soacra prefectului de Timiş putea fi evitat

DISTRIBUIȚI

Lupta împotriva piraţilor şoselelor a devenit prioritatea zero a noii conduceri a Autorității Rutiere Române Timiş. Reprezentanţii ARR demarează verificări la sânge împotriva firmelor care transportă marfă și persoane, deși sunt complet în afara legii. În Timiş, zeci, dacă nu sute de firme de transport fentează legea, pentru a nu plăti impozite şi nu au actele în regulă. Ancheta gravului accident de circualţie, petrecut pe o autostradă din Germania, în care trei personae şi-au pierdut viaţa, printre care şi soacra prefectului de Timiş, a scos la iveală grave nereguli ale firmei de transport. Microbuzul firmei S.C. Euro Getur, din Sânnicolau Mare, implicat în tragicul accident, nu avea licenţă de transport. Mașina s-a ciocnit, la sfârşitul lui octombrie, de un camion, coliziunea soldându-se cu trei persoane decedate și trei grav rănite. „În urma incidentului petrecut în Germania, am constatat că firma din Timiş nu este operator de transport şi nu figurează în baza noastră de date. Am găsit date despre această firmă la Ministerul de Finanţe, unde era înregistrată ca prestând activităţi ale agenţiilor turistice. România se confruntă cu o serie de evenimente extrem de grave, în care sunt implicate autovehicule fără licenţă. ARR lucrează pentru modificarea sau completarea cât mai urgentă a OG 27/2011, privind transporturile rutiere. ARR Timiş nu eliberează licenţe de transport pentru firmele ce execută Rent-a-Car”, ne-a spus Ioan Mateescu, directorul ARR Timiş.

 

Comentarii

comentarii