Acasă Economic Acciza la carburanți, efect de bumerang

Acciza la carburanți, efect de bumerang

DISTRIBUIȚI

aurel mihutBenzina și motorina s-au scumpit la începutul acestui an cu 25 de bani pe litru, având ca motivație modificarea metodei de calcul a accizei, în care nu se mai ia în calcul nivelul cursului de pe octombrie al anului precedent ci, în cazul în care acesta este mai mic, nivelul cursului înregistrat pe data de 1 octombrie din urmă cu doi ani, actualizat cu rata medie a inflației din luna septembrie a anului precedent.

Acciza suplimentară la carburanți, de 7 euro cenți/litru, a intrat in vigoare la 1 aprilie. Efectul imediat a fost o scumpire drastică a benzinei si motorinei cu 0,41 de lei/litru. Uitându-ne în datele Institutului National de Statistică (INS), constatăm o scădere de 6,5% a comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate, în luna aprilie față de luna martie. Scumpirea carburanților, prin mărirea accizei, nu a dus la creșterea veniturilor la bugetul de stat cu aproximativ 2,5 miliarde de lei aşa cum previzionau guvernanții, ci la diminuarea acestora din cauza scăderii drastice a consumului, astfel încât încasările reale la buget pe acest segment au scăzut cu 5,7%. Iată însă că planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg. Dimpotrivă, datele Institutului Național de Statistică arată că volumul de combustibil consumat în aprilie 2014, când a început să se aplice acciza mărită, a fost mai mic cu 18,7% decât luna martie. La fel s-a întâmplat când a crescut TVA de la 19% la 24%, în sensul că au scăzut încasările din cauza falimentării firmelor și a creșterii evaziunii fiscale, apoi cu taxa de mediu, care nu a dus la mărirea încasărilor, ci la scăderea tranzacțiilor cu mașini, adică la micșorarea veniturilor la bugetul de stat.
De regulă, creșterea prețurilor duce întotdeauna la scăderea consumului și, implicit, la micșorarea veniturilor bugetare legate de circulația mărfurilor prin consum. Dar, cum românul este inventiv, s-a găsit soluția de către șoferi pentru scumpirea carburanților și anume, utilizarea uleiului vegetal în locul motorinei, care, de altfel este și cel mai ieftin carburant – 4 lei/litru de ulei, față de 6,40/litru de motorină, cea mai ieftină. O alternativă mai ieftină, dar periculoasă pentru motorul mașinii, după părerea unor specialiști și fără nici o sancțiune pentru șoferii care își alimentează autovehiculele cu ulei având în vedere inexistența unui cadrul legal pentru acest lucru.
Pe de altă parte, România a înregistrat, în acest an, cea mai mare creștere a prețului benzinei la nivel mondial, adică 16% față de anul trecut. În ciuda faptului că țara noastră este producătoare de petrol, iar Ungaria nu, în acest moment un român poate cumpăra mai puțină benzină decât un ungur, dacă se ia în calcul venitul zilnic pe locuitor din cele două țări. Acest lucru este posibil din cauza unui “artificiu” făcut la poarta rafinăriilor din România. Țițeiul românesc este scumpit artificial la rafinărie. Petrol se extrage din pământul României la costuri de sub 30 de dolari barilul, cu mult sub prețul pieței internaționale, de către Petrom-OMV. La intrarea în rafinăriile Petrom-OMV, tot din România, prețul se triplează cel puțin, fără altă explicație economică.
Și totuși, unde sunt direcționați banii din suprataxă?
Ministrul finanțelor – Ioana Petrescu, a recunoscut că banii din acciza pe combustibili nu ajung direct la autostrăzi, așa cum Executivul anunța inițial, ci se duc înspre pensii și salarii. Premierul Victor Ponta a precizat că banii din acciza pe carburant vor fi direcționați către buget și de acolo spre infrastructură și alte proiecte bugetare. Desigur, banii din acciză, ca de altfel toate taxele și impozitele, merg în bugetul mare și de acolo sunt alocați după cum consideră guvernanții, așa cum se întâmplă și cu banii proveniți din asigurările sociale de sănătate. Din spusele unor analiști economici măsura nu va avea succes, iar Guvernul, ar trebui sa facă ceva și să o corijeze Oare, e mai bine pentru noi ca Guvernul să contribuie la creșterea economica în Bulgaria, în Ungaria și în alte țări, pentru ca marii transportatori preferă să alimenteze acolo, mărind astfel, piața lor de carburant și nu pe cea românească?

Comentarii

comentarii