Acasă Administraţie Achiziția imobilelor fostei fabrici ITL, din nou pe ordinea de zi a...

Achiziția imobilelor fostei fabrici ITL, din nou pe ordinea de zi a Consiliului Local Lugoj

DISTRIBUIȚI

Primarul Lugojului, Claudiu Buciu, a anunțat că va repune pe ordinea de zi a Consiliului Local Lugoj proiectul de hotărâre privind achiziția de către municipalitate a terenului și clădirilor fostei Întreprindri Tetila Lugoj (ITL), după ce proprietarul imobilelor a transmis o ofertă de preț pentru acestea. „Urmare a solicitării Consiliului Local, proprietarul imobilelor a transmis o ofertă de preț de 3.100.000 RON (app. 9 € / mp teren și clădiri). Menționez că acesta este prețul de la care vor începe negocierile dintre proprietar și Consiliul Local, urmând, evident, ca prețul să fie ajustat doar în jos, adică în favoarea Consiliului Local. Am explicat deja cât de important este să achiziționăm aceste imobile. Atât din punct de vedere al urgenței cât și al utilității. Dacă nu vom achiziționa cât mai urgent un spațiu care să fie dedicat funcțiunii de depou pentru autobuzele electrice care vor fi cumpărate cu fonduri UE nerambursabile, riscăm să pierdem finanțarea. Voi convoca de urgență o ședință de consiliu pentru data de 7 iulie 2021, ora 14:00, pentru a aduce la cunoștința consilierilor locali prețul de pornire solicitat de către proprietar și pentru a decide dacă demarăm negocierile sau renunțăm la această achiziție. Fac apel la formațiunile politice din consiliul local să trateze realist această situație. Nu avem nevoie de împrumuturi pentru a achiziționa aceste imobile, iar bugetul local nu va fi nici pe departe dezechilibrat de o asemenea achiziție”, a anunțat primarul Claudiu Buciu. Totodată, edilul Lugojului a făcut un apel la consilierii locali “să nu coalizeze cu cei care vor doar să pună bețe-n roate actualei administrații și implicit Lugojului, după ce, timp de 12 ani, și-au bătut joc de Lugoj”, menționând că în această incintă își vor desfășura activitatea următoarele servicii publice (cu personalul, utilajele și logistica aferentă): transport public; apă-canal; curățenie stradală – deszăpezire; întreținere spații verzi; colectare deșeuri; administrare domeniu public; iluminat stradal. „Considerăm că organizarea acestora într-un spațiu comun, operativ și administrativ, este mult mai eficientă din punct de vedere funcțional, dar și din punct de vedere al costurilor. În plus, dorim să amenajăm o zonă de mari dimensiuni cu funcțiuni sportive, având în vedere faptul că această parte a Lugojului este privată de astfel de facilități. Prețul solicitat este mai mult decât avantajos pentru consiliul local, discursurile PSD Lugoj, contrazicând flagrant realitatea. Este de notorietate faptul că, în zonă, prețul terenurilor (fără clădiri) este cuprins între 25 și 30 €/mp, pentru suprafețe de   dimensiuni mari”, a mai spus primarul liberal al Lugojului, atenționând că, „în cazul în care decizia Consiliului Local va fi luată pe baza unor înțelegeri politice care au ca obiect exclusiv obstrucționarea intereselor publice, PNL Lugoj va înceta orice colaborare cu formațiunile politice care vor decide să facă doar politică, nu și administrație”.

Comentarii

comentarii