Acasă Actualitate Acţiuni în oglindă ale poliţiştilor rutieri timişeni şi omologilor maghiari

Acţiuni în oglindă ale poliţiştilor rutieri timişeni şi omologilor maghiari

DISTRIBUIȚI

actiune romano maghiaraÎn baza protocolului de colaborare în domeniul cooperării transfrontaliere, încheiat între Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş şi Căpitănia de Poliţie Csongrad, în perioada 18 – 19 iulie, au fost efectuate acţiuni comune de către poliţişti rutieri din cadrul celor două instituţii, în scopul reducerii victimizării prin accidente rutiere grave.

Astfel, poliţiştii au acţionat pe D.N. 6 (Timişoara – Sînnicolau Mare – Cenad), principala arteră rutieră spre Punctul de Trecere a Frontierei Cenad-Kiszombor. Totodată, omologii lor unguri au executat misiuni graduale între localităţile Nagylak, Magyarcsanad, Apatfalva, Mako, respectiv pe căile de comunicaţii adiacente, precum şi pe şoseaua 4415, aflată între punctul de trecere a frontierei Kiszombor şi E68. Prin aceste acţiuni ,,în oglindă”, poliţiştii au urmărit depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, nu folosesc centura de siguranţă, conduc autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi legalitatea transportului rutier de mărfuri şi persoane. Astfel, au fost controlate 239 de autovehicule şi aplicate 100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 30.000 de lei, 55 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză. Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării 6 permise de conducere şi retrase 3 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autoturisme cu defecţiuni tehnice.

Comentarii

comentarii