Acasă Administraţie Acord de colaborare între Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Științe Aplicate...

Acord de colaborare între Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Științe Aplicate din Westfalia Gelsenkirchen

DISTRIBUIȚI

poliMarți, 9 septembrie, de la ora 10, în Sala de Consiliu a Rectoratului a avut loc semnarea unui nou acord cadru de colaborare între Universitatea Politehnica Timișoara, reprezentată de prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Șerban, în calitate de rector, și Universitatea de Științe Aplicate din Westfalia Gelsenkirchen, reprezentată de prof. dr. Bernd Kriegesmann, în calitate de președinte.

Acordul vizează intensificarea colaborărilor pe educație, cercetare, programe de doctorat şi mobilități studenți și cadre didactice.

Politehnica Timișoreană și Universitatea de Științe Aplicate Gelsenkirchen există o colaborare de peste 17 ani. Începând cu anul 1997 cele două instituții au dezvoltat constant relațiile care au ajuns să cuprindă toate ariile de interes academic și științific, specifice unor instituții de învățământ superior.  În 1997 se semnează colaborarea pentru domeniile: inginerie, ştiinţa materialelor şi ingineria mediului.

În 1999, Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului, şi Universitatea de Ştiinţe Aplicate Gelsenkirchen au semnat un acord pentru înfiinţarea şi susţinerea unui Centru Analitic Româno-German, centru de cercetare, didactic, service şi expertiză în slujba comunităţilor economice şi întreprinderilor mici şi mijlocii din cele două regiuni Banat, România şi Emscher-Lippe şi Westmunsterland, R.F. Germania.

Pe perioada anilor 2004-2012 au fost deja finalizate 6 teze de doctorat în cotutelă, actualmente fiind înscriși în program doi doctoranzi din Germania și unul din România. În 2014 s-a reînnoit acordul pentru programe de schimburi academice Erasmus+, 2014-2020.

Comentarii

comentarii