ACS Poli Timișoara a organizat în cursul zilei de miercuri o conferință de presă, la Hotel Reghina, la care a fost prezent întreg lotul de jucători, staff-ul tehnic, și conducerea lui Poli Timișoara.
Antrenorul principal Silviu Bălace a discutat despre pregătirea din această iarnă: „Ne-am adunat destul de greu, dar am reuşit să ne regrupăm şi ştim că ne aşteaptă un retur foarte dificil. Am făcut o pregătire bună, pe plan local, cu câte un antrenament pe zi. Majoritatea jucătorilor au răspuns pozitiv la aceste antrenamente, asta s-a văzut şi în jocurile amicale, unde dincolo de câteva dezamăgiri, am reuşit să arătăm bine ca posesie a mingii, ca agresivitate. Jucătorii nou-veniţi, deşi sunt unsprezece, s-au integrat destul de bine în sistemul nostru, graţie experienţei pe care o au. Ne dorim să jucăm un fotbal energic şi pozitiv, acest spirit de a juca cu inima a lipsit pe alocuri. Aş vrea să dezvoltăm un joc spectaculos, dar nu ne aşteaptă meciurile, ne trebuie neapărat puncte. Cred că toată lumea a înţeles mesajul pe care l-am transmis, că ne-am asumat venirea la această echipă şi că nu se va plânge nimeni de situaţia actuala. Suntem puţini, dar suntem puternici, suntem ambiţioşi. Trebuie să ieşim din această zonă a clasamentului care nu ne face cinste, căci suntem Poli şi toată lumea ne judecă prin prisma acestui fapt”.
Lotul echipei ACS Poli pentru retur este următorul:
Portari: M. Gakos (Ghiroda), Popeţ , Cr.
Toma (Topolovăţu Mare),
Fundaşi: Bilia (Dumbrăviţa), Foca (Dumbrăviţa), R. Popa, Plută (LPS Banatul),
Rosenblum (Cermei), Turdean
Mijlocaşi: M. Călin (Cermei), Daminuţă (Virtus Cupello), Dincă, Dorobanţu,
Mitre, Iseini, P. Peter (Luceafărul Oradea), Românu, Sporin
Atacanţi: Buzdugan (Maşloc), Daminescu, Sevici, M. Staicu (Ripensia), Toboşaru
Antrenor principal: Silviu Bălace
Antrenor secund: Răzvan Ionilă
Antrenor cu portarii: Gheorghe Stoianov
Organizator de competiţii: Csaba Peter
Aşadar, pe lângă noutăţile din lot, clubul a completat şi staff-ul tehnic, căci Gyuri Stoianov va ocupa poziţia de antrenor cu portarii -a explicat Levente Balint.