Acasă Actualitate Acte false la frontiera de vest

Acte false la frontiera de vest

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat trei bărbaţi care au încercat să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de documente false.
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasager într-un autocar care circula pe relaţia România-Spania, un bărbat care s-a legitimat cu un paşaport eliberat de autorităţile franceze. Poliţiştii de frontieră au constatat că persoana care a prezentat documentul nu este una şi aceeaşi cu cea din fotografie. În urma verificărilor specifice s-a stabilit că bărbatul este un cetăţean camerunez în vârstă de 21 de  ani, care intenţiona să ajungă ilegal în Franţa. La Punctul de Trecere a Frontierei Turnu s-au prezentat pentru a ieşi din ţară ca pasageri într-un autoturism marca „Mercedes”, doi bărbați care s-au legitimat cu cărţi de identitate italiene. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constata că documentele prezentate sunt false total deoarece acestea nu îndeplineau condiţiile de formă şi fond ale unora autentice. În urma verificărilor specifice s-a stabilit că cei doi sunt cetăţeni egipteni, cu vârstele între 25 şi 29 de  ani care intenţionau să ajungă ilegal în spaţiul Schengen. În cele două cazuri, poliţiştii de frontieră arădeni au luat măsura întreruperii călătoriei celor trei bărbați şi cercetarea acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea, uz de fals şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
 

Comentarii

comentarii