Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică au efectuat, în ultima săptămână, o serie de verificări pe linie de comerț ambulant, fiind identificate și sancționate un număr de 10 persoane care vindeau flori de sezon în locuri în care acest lucru este interzis și fără a avea acord de comerț stradal pentru astfel de activități. Mai mult, au existat sesizări cu privire la faptul că astfel de persoane lasă în urma lor mizerie, pe domeniul public, și fac concurență neloială comercianților de flori care au toate documentele pentru a-și desfășura activitatea. Pe lângă sancțiunile de câte 150 de lei, conform HCL 168/2001 modificată, mărfurile expuse spre vânzare, respectiv 75 de buchete de flori de sezon, au fost ridicate în vederea confiscării, din locații precum Aleea FC Ripensia și Gheorghe Lazăr. Totodată, un cetățean care a dat foc la resturi vegetale în curtea unui imobil de pe Str. Alexandru Balas a fost sanctionat cu avertisment conform HCL 371/2007 modificată. De menționat că alte 8 persoane au fost sancționate anul acesta pentru arderea resturilor în curți sau în fața imobilelor de locuit, pentru astfel de fapte sancțiunile fiind cuprinse între 500 și 1000 lei. Poliția Locală atrage atenția că, o dată cu sosirea primăverii, există o serie de îndeletniciri care pot atrage sancțiuni prevăzute de actele normative în vigoare.