Acasă Actualitate Acțiuni ale polițiștilor locali privind circulația autovehiculelor de mare tonaj prin oraș...

Acțiuni ale polițiștilor locali privind circulația autovehiculelor de mare tonaj prin oraș – anul acesta au fost aplicate amenzi de peste 167.000 de lei

DISTRIBUIȚI

Problema autovehiculelor de mare tonaj care circulă pe raza municipiului Timișoara, în locuri în care acest lucru este interzis se află în atenția polițiștilor locali, care acționează periodic pe această linie, cu atât mai mult cu cât există sesizări de la cetățeni care semnalează deranjul provocat de aceste autovehicule, cum ar fi praful, zgomotul și chiar posibilitatea deteriorării drumurilor și imobilelor de locuit. Numai în cursul zilei de ieri au fost depistați trei conducători de autovehicule de peste 3,5 tone care se deplasau cu acestea pe strada Daliei, pe str. Paris în zona Pieței 700, și pe str. 20 Decembrie 1989.

Aceștia au fost sancționați cu câte 1305 lei, conform OUG 195/2002. Anul acesta, au fost sancționați 129 de conducători de autovehicule de mare tonaj care nu au respectat prevederile OUG 195/2002, prin care se interzice circulaţia autovehiculelor cu mase sau gabarite depăşite pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoare de interzicere, restricţie sau limitare a accesului acestora, dacă vehiculul sau ansamblul de vehicule atinge ori depăşeşte lăţimea, înălţimea, lungimea sau masele pe axe ori masa totală maximă admisă. Sancțiunile pentru astfel de fapte se încadrează între 1305 și 2900 lei. Astfel de situații au fost întâlnite în zone precum M. Kogălniceanu, Magnoliei, Petuniei, Hector, Republicii, Bdul Regele Ferdinand, Gh. Dima, Pestalozzi, 21 Decembrie, Sever Bocu, Demetriade, Piața Consiliul Europei etc.

Comentarii

comentarii