Acasă Actualitate Activităţi culturale la Târgul de Primăvară

Activităţi culturale la Târgul de Primăvară

DISTRIBUIȚI
Amenajat în Piaţa Victoriei din Timişoara, Târgul de Primăvară le oferă timişorenilor, pe lângă produse specifice Paştilor, şi posibilitatea de a participa la o serie de activităţi. De vineri, 15 aprilie, până duminică, 17 aprilie, copiii sunt aşteptaţi la aRteliere de creativitate şi pictură.

 “Cu scopul de a veni în sprijinul Iepuraşului. Toţi copiii care îşi doresc să fie de ajutor şi să meşterească câte un mic cadou sunt invitaţi să vină în spatele căsuţei numărul 18. Toate materialele necesare sunt oferite gratuit de aRtelierul de idei, iar copiii vor pleca acasă cu obiectele confecţionate de ei”, spun organizatorii. Programul atelierelor este: vineri, între orele 15-17, iar sâmbătă şi duminică, între orele 11-13. În paralel, tot în perioada 15-17 aprilie, în cadrul Târgului de Primăvară pot fi vizitate două expoziţii: expoziţia despre Tradiţii Populare Româneşti şi expoziţia "Identitate locală şi practici turistice în Valea Almăjului", semnată Florina Nica. Expoziţia despre Tradiţii Populare Româneşti cuprinde planşe explicative despre: naştere, nuntă şi moarte la români, despre formarea Universului şi a Pământului, despre muncă şi port naţional. “În caz de timp nefavorabil, manifestările programate în aer liber vor fi reprogramate”, spun reprezentanţii Primăriei Timişoara, co-organizatori la toate evenimentele amintite. 
 

Comentarii

comentarii