Acasă Cultura Actorul Andrei Chifu de la Teatrul Național din Timișoara a obținut premiul...

Actorul Andrei Chifu de la Teatrul Național din Timișoara a obținut premiul UNITER 2020

DISTRIBUIȚI

Actorul Andrei Chifu de la Teatrul Național din Timișoara a obținut premiul UNITER 2020 la secțiunea Debut pentru rolul principal Eu din spectacolul Casa de pe graniţă de Sławomir Mrožek, un spectacol al TNT.

Juriul care a decis acordarea acestei importante recunoașteri profesionale a fost format din regizorul Radu Apostol, scenograful Cosmin Ardeleanu, actrița Crina Mureșan și criticii de teatru  Doru Mareș și Cristina Rusiecki. 

Spectacolul Casa de pe graniță, în regia Adei Lupu Hausvater, i-a oferit lui Andrei Chifu extraordinara oportunitate ca, prin intermediul personajului său extrem de complex și de-o tulburătoare actualitate, să-și pună în valoare talentul, profesionalismul, sensibilitatea și o neabătută inteligență scenică.

Totodată, acest premiu are o însemnătate deosebită pentru Teatrului Național din Timișoara deoarece validează la nivel național programul Debut.

Andrei Chifu a făcut parte, ca tânăr actor, din acest program cuprins în proiectul de management al teatrului, program conceput pentru a sprijini cu precădere tinerii actori, încă studenți sau proaspăt absolvenți.

Programul Debut se dovedește, iată, un model de bună practică, o formulă inovatoare care sprijină cu generozitate creativitatea și dreptul la creație al viitoarelor generații de artiști. Astfel, câștigarea acestui premiu este, în egală măsură, și o recunoaștere a felului în care Teatrul Național din Timișoara – exact așa cum îndemna și Andrei Chifu în discursul său – susține tinerii.

Premiul reprezintă, de asemenea, și o confirmare a școlii de teatru timișorene în care s-a format tânărul actor, Andrei Chifu fiind primul licențiat al Facultății de Muzică și Teatru laureat al Premiului UNITER.

Premiul UNITER pentru debut câștigat de Andrei Chifu este un titlu extrem de onorant și reprezintă – dincolo de binemeritata recunoaștere a talentului și a profesionalismului tânărului actor al Naționalului timișorean – un punct de plecare, o ștachetă ridicată la un înalt nivel al ambiției și al performanței -a explicat Geta Petrovici, purtător de cuvânt TNT.

Comentarii

comentarii