Acasă Sport ACU Arad – aproape de a produce surpriza anului

ACU Arad – aproape de a produce surpriza anului

DISTRIBUIȚI

Formaţia de Liga a II-a, ACU Arad, a întâlnit, marţi, în şaisprezecimile Cupei României Timişoreana, echipa campioană a României şi deţinătoarea Cupei, CFR Cluj. Formaţia trimisă în teren de Costel Bogoşel a fost formată din Paul, Bilia, Nicolau, Miculescu, Aldea, Gligor, Lupaşcu, Bundea, Ciubăncan, Dragoş şi Băd. Partida se anunţa a fi dezechilibrată din start, însă determinarea şi voinţa arădenilor de a opune rezistenţă formaţiei din Cluj a făcut ca deznodământul meciului să fie amânat, după cele două reprize de prelungiri. Elevii lui Bogoşel au jucat un meci defensiv bun şi au reuşit să închidă drumul clujenilor către poartă. Atitudinea relaxată cu cu care au abordat clujenii partida de la Arad s-a întors împotriva lor, arădenii fiind aproape de înscriere unui gol în prima repriză. Cele 90 de minute au trecut greu, spectacolul fiind lăsat deoparte de ambele echipe, atât CFR-ul, cât şi ACU fiind interesate de rezultat. Scorul la finalul timpului regulamentar a fost 0-0, astfel că s-a intrat în prelungiri. Trupa arădeană a continuat să reziste şi în prelungiri, iar după evoluţia jocului, ambele echipe credeau că se va ajunge la loviturile de la 11 metri. Din păcate pentru formaţia arădeană, CFR-ul a înscris cu doar două minute înainte de finalul prelungirilor, marcatorul golului fiind clujeanul Bud. La finalul partidei, antrenorul clujenilor, Sorin Cârţu, a declarat că, în ciuda evoluţiei meciului, era sigur că echipa sa va câştiga. Aşadar, echipa care se califică în optimile Cupei României este formaţia clujeană, arădenii rămânând cu stisfacţia că au ţinut piept cu brio unei echipe ce joacă în Liga Campionilor.

Comentarii

comentarii