Acasă Politica Acuze liberale la adresa celor de la USR PLUS: Se bagă în...

Acuze liberale la adresa celor de la USR PLUS: Se bagă în același ”vălău” cu PSD

DISTRIBUIȚI

 

Liviu Cocean, reprezentantul PNL în Consiliul Județean Timiș, acuză realizarea unei alianțe secrete între PSD și USR PLUS la Remetea Mare, acolo unde fostul candidat la postul de primar al alianței menționate ar fi fost propus și votat viceprimar de către social-democrați, în dauna candidatului liberal. Acum, Cocean spune că se gândește să nu mai accepte niciun candidat din partea USR la vreo funcție la CJT.

Noul viceprimar, de la USR PLUS, ar fi fost votat chiar la propunerea celor de la PSD, spune Cocean.

”Viceprimar USR votat la Remetea Mare la propunerea primarului PSD !!! Când am semnalat acest lucru în vară, mulți au strâmbat din nas și aveau impresia că aberez. Astăzi aveți o nouă dovadă că “oamenii noi” nu au nici o problemă să se bage la același “vălău” cu Ciuma Roșie. Sunt total dezgustat de fățărnicia acestor indivizi care zilnic pozează în domnișoare inocente, fie că e vorba de o comună, de județul Timiș sau chiar la nivel național”, conform lui Cocean.

Reprezentantul PNL, Vasile Bososchi, a pierdut postul, ca urmare a formării acestei alianțe, mai spune consilierul județean.

”Astăzi Vasile Bososchi , un om de mare caracter și care a pus suflet și pasiune în folosul comunității din Remetea Mare, a fost înfrânt de o alianță care ar fi părut împotriva naturii până de curând…acum este o certitudine!”, a mai spus liberalul.

Având în vedere situația expusă, el spune că își rezervă dreptul să nu susțină niciun reprezentant al USR la o funcție de conducere în cadrul CJT.

”Ca atare, din postura de consilier județean al Partidului Național Liberal îmi rezerv pe viitor dreptul de a nu susține nici un reprezentant al USR pentru vreo funcție executivă la nivelul județului Timiș. Ca să fim onești, nu fățarnici !”, își încheie expunerea, Liviu Cocean.

 

Comentarii

comentarii