Acasă Actualitate ADHD, cea mai complexă boală a copilăriei, în vizorul specialiştilor englezi şi...

ADHD, cea mai complexă boală a copilăriei, în vizorul specialiştilor englezi şi timişoreni

DISTRIBUIȚI

Expert cu recunoaştere internaţională, pediatrul Val Harpin, din Marea Britanie, face un turneu de trei zile în România, pentru a împărtăşi ultimele informaţii legate de ADHD, una dintre cele mai complexe tulburări ale copilăriei. Programul a inclus şi un seminar dedicat specialiştilor din Timişoara şi zonele înconjurătoare, la Hotel Savoy.
“Studiile au arătat că majoritatea copiilor cu ADHD au o calitate a vieţii foarte scăzută, comparabilă cu cea a pacienţilor diagnosticaţi cu cancer sau care fac chimioterapie sau radioterapie”, a declarat dr. Val Harpin, medic pediatru al Spitalului de Copii din Sheffield, care studiază impactul ADHD asupra vieţii.
Deficitul de atenţie şi hiperactivitate (ADHD) reprezintă o condiţie medicală recunoscută internaţional şi care, în ciuda schimbării denumirii în ultimii ani, are aceleaşi simptome iar problemele nu sunt deloc noi.
Prof. univ. dr Mircea Tiberiu  a spus că este foarte important ca această tulburare să fie diagnosticată la timp şi să existe o permanentă cooperare între părinţi şi medici. Aceşti copii sunt excesiv de neatenţi, impulsivi şi hiperactivi, au dificultăţi în a respecta regulile, nu au răbdare să-i asculte pe ceilalţi şi nu se pot concentra la şcoală sau la orice tip de activitate. În timp, comportamentul lor poate deveni periculos.

Comentarii

comentarii