Acasă Actualitate ADID și CJ Timiș au lansat campania de plantare “Școala afară”. Sâmbătă...

ADID și CJ Timiș au lansat campania de plantare “Școala afară”. Sâmbătă vor fi sădiți 2000 de puieți

DISTRIBUIȚI

Gata cu orele de educație ecologică care au loc doar în sălile de clase. ADID și Consiliul Județean Timiș au lansat campania de plantare de puieți, din cadrul amplului program “Școala afară”, miercuri 9 noiembrie, la CJT.

Cristian Moș, vicepreședintele CJT și preșefintele ADID, a explicat : “Am mutat școala afară. Vorbim de schimbarea educației ecologice din școli, afară. Cu ceilalți parteneri vom amenaja inclusiv bănci și panouri de informare. Până la finalul anului 2023, doresc să venim cu o hartă cu diferite locuri din județul Timiș, unde am desfășurat Școala afară, prioritate vor avea orașele din județ, apoi vom merge în zona rurală”.

2.000 de puieți vor fi plantați în prima acțiune a programului, în 11 – 12 noiembrie, vineri și sâmbătă, în mai multe locuri, pentru consolidarea perdelei forestiere a Timișoarei.

ADID Timiș demarează proiectul “Școala afară” – un program în aer liber unde educatorii, învățătorii și profesorii vor putea să țină orele de educație ecologică nonformal.

Primul astfel de “laborator” va fi de plantare  vineri și sâmbătă, între orele 09:30 și 14:00, la perdeaua forestieră de protecție a Timișoarei.

“Vă așteptăm cu mic cu mare – împreună cu familia, prietenii și/sau colegii de job”, îndeamnă ADID Timiș.

Vor fi plantați puieți de frasin american, nuc american, salcâm și stejar pedunculat, oferind ocazia micilor exploratori să învețe despre importanța copacilor în viața noastră, despre rolul unei perdele forestiere și despre diferitele caracteristici ale speciilor de copaci plantate.

“Ne dorim ca cei mici să crească împreună cu copacii pe care îi plantează, revenind în fiecare anotimp și înțelegând tot mai bine procesul complex prin care natura ne protejează dacă reușim și noi să o protejăm la rândul nostru.

Vă invităm cu mic cu mare la plantare să punem bazele primei săli de clasă din Școala afară”, este mesajul ADID.

Pentru o bună organizare completați formularul de înscriere: https://forms.gle/pFqvJ4SxyQ8FZTy19

https://goo.gl/maps/qidc3kT13rMQ8Mz69

 

Comentarii

comentarii