Scriu aceste rânduri cu gândul că poate unele dintre cuvintele pe care le voi așterne aici vor mângâia, atât cât s-ar mai putea, inimile celor care-l plâng pe Harald Zimmerman, cel care, mult prea repede, ne-a lăsat și a plecat spre Cer… Lui Hary îi spuneam, glumind, Patrick Swayze, îl asemănam, fizic, mereu, cu actorul cunoscut din filmul ”Fantoma mea iiubită”… Lui îi plăcea, dar zâmbea discret și, parcă jenat, ca un copil, gata să roșească. Odată, așa, ca o ironie a gândurilor premonitorii parcă, mi-a zis, râzând: ”A murit tânăr…”. Normal că am râs amândoi și eu am completat ”vitejește”: ”Tu nu faci ca el…”. Cred că noi, oamenii, spunem adesea cuvinte despre a căror semnificație nu știm prea multe, nu cunoaștem straturile universale în care ele sapă și nici cât de adânc, dar spunem și, uneori, se întâmplă… Ultima dată, Harry a fost la redacție, la Ziua de Vest, am avut o discuție legată de o temă ce apăruse în presă, lovită total de săgeata otrăvită a lipsei de etică, iar el repeta mereu: ”Vezi, îmi pare bine că nu mai sunt în presă, asta nu mai este presă!” Supărarea lui devenea și a mea, era atât de convingător în revolta sa. Mai știu că atunci când pierdem pe cineva drag, din familie sau dintre prieteni, ne vin, automat, în minte, scenele frumoase, calde, cu acel cineva. Ce păcat că nu găsim timp destul pentru ca lucrurile reprezentative în relația cu cineva să ne facă mai vocali, atâta vreme cât suntem vii! Inima lui Harry s-a oprit, pe pârtia de schi, în dimineața zilei de 17 ianuarie. Schia elegant, așa cum spun prietenii care-l însoțeau, apoi, la un moment dat, s-a retras din vârful unghiului de pornire, și-a dat jos schiurile, a făcut câțiva pași și… a căzut! Mai mulți schiori, oameni săritori, medici, aflați pe pârtie, s-au străduit aproape o oră să-l ajute. A fost fără folos. Ambulanța a sosit, de la Reșița la Văliug, după o oră. La niciun hotel din apropiere nu exista nicio dotare, minimă, de prim ajutor pentru un sportiv. Inacceptabil! Ar trebui să fie măcar la nivelul la care există o instalație pentru stingerea incendiilor. Suntem, din acest punct de vedere, la nivelul evului mediu. Un om a plecat pentru că nu a fost nicio șansă de resuscitare. Stopul cardiac nu este un infarct, dar asta știu bine medicii, ca și cerințele minime de dotare în turism, pentru ca astfel de drame să nu se mai repete.
Harry era unul dintre membrii Clubului Rotary Timișoara, cu o aleasă distincție, prin eleganța sa, dar și prin fermitatea discretă, se bucura de succesele celor din jur cu o finețe proprie, avea un aer de gentleman… Harry nu ne mai poate vorbi, dar poate că ne vede, așa cum îngerii ne văd, fără să ne strige pe nume.
Marți, 20 ianuarie, la ora 14, în cimitirul de pe strada ”Rusu Șirianu”, ne vom ruga împreună pentru Harry, alături de Geta și Roland, soția și fiul său…
Adio, Harry – Patrick…
