Nu pot să admit realitatea cinică de lângă noi: dispar oameni încă tineri, prieteni, colegi, se trage linie peste zona luminoasă, se face prea scurtă lista celor apropiaţi, cei care au fost oaza de veselie a unei părţi importante din tinereţe, cea de după revoluţie. Ziarul „Timişoara”, adevăratul ziar „Timişoara”, cel care a deschis drumuri în jurnalism, cel care a promovat, alături de Societatea „Timişoara”, ideile democraţiei autentice, a fost familia mare în care s-au format (ne-am format) împreună, ca şi vectori ai mesajelor curajoase din zonă, mai mulţi dintre cei care, azi, suntem în presă şi în alte organizaţii, având ceva de spus. Am făcut referire la ziarul şi societatea cu acelaşi nume, strict până în anul 1996. Nici o zi în plus! Unul dintre cei care au scris, vorbit, lansat idei originale, a fost Nelu Crăciun, scriitor, jurnalist, om de radio, prieten, camarad… A fost, pentru că nu mai e. A plecat, ne-a lăsat şocaţi, mai săraci cu un suflet drag. S-a dus la Mono, la George, la Bebe, la alţi colegi şi prieteni, s-a dus în lumea fără dor, s-a dus să-şi scrie poeziile pe care nu a apucat să le scrie aici şi cărţile pentru care nu a mai avut timp. Nelu Crăciun a avut un destin trist, şi-a pierdut soţia, chiar la momentul naşterii lui Mihai, fiul lor, a avut prieteni dragi, dar pe mulţi i-a pierdut cu mult înaintea socotelilor noastre pământene. S-a simţit singur. Apoi, a fost bolnav. Destul de bolnav ca să nu mai lupte. Şi a plecat. Radio Timişoara va fi mai săracă fără vocea gravă şi caldă a lui Nelu. Şi noi, la fel. Joi, 16 septembrie 2010, la ora 14, vom merge cu Nelu, să-l conducem spre tărâmul de unde el nu ne va mai vorbi, nu ne va mai striga. Va fi un prieten mut. Definitiv. Va fi pierdut pentru lumea aceasta. Vor rămâne cărţile, textele, benzile, amintirile. Şi, mai ales, deasupra de orice, fiul lui, Mihai, prin care se va bucura, în felul său, de viaţa aceasta, în felul ei, chinuitoare şi bună, la un loc. Adio, Nelu!
