.jpg)
A mai plecat un prieten. Un om minunat, tânăr, talentat, un suflet frumos, un intelectual autentic. Este vorba despre Petru Cârdu, poet de limba română din Serbia, Vârşeţ, cel care i-a tradus pe marii noştri poeţi contemporani: Ana Blandiana, Nichita Stănescu, i-a tradus pe Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica. La numai un pas de Timişoara, Petru Cârdu venea frecvent la noi, îşi cumpăra din librăriile Humanitas cărţi, alerga acasă la el, lângă blânda Ana, soţia sa, medic, partenera sa de viaţă. Petru a avut 58 de ani. Viaţa sa a fost scurtă cât o suflare… A iubit cultura românească, arta, literatura, a absolvit Facultatea de Arte în România, la Bucureşti, şi cea de Filologie la Belgrad. La Vârşeţ a condus editura şi organizaţia culturală KOV. A fost prietenul nostru, am râs, am comentat texte, am organizat cursuri de comunicare împreună, am fost în emisiuni de radio şi televiziune, tot împreună, a fost apropiat echipei noastre. Azi plângem după Petru Cârdu, plângem după noi, cei care am sărăcit, din nou, cu o valoare de care ţineam cont. Petru Cârdu era şi nu mai este. A plecat, ne-a lăsat, ne-a pedepsit pentru prea puţina noastră dragoste, pentru faptul de a fi ignorat frumuseţea lui aparte, bucuria lui de a ne iubi pe noi. Petru a suferit, a fost atacat de o boală nemiloasă, boala l-a luat de lângă noi… Petru face parte din pleiada intelectualilor de limbă română din afara graniţelor. Sârbii îl iubeau, îl stimau, el era poet sârb şi român, deopotrivă. Era prezent la radio, în emisiuni pe care le realiza singur sau era corespondent pentru posturi naţionale, în Serbia. Lista activităţii sale intelectuale este lungă. Nu ar încăpea într-un editorial cu un conţinut trist… Petru nu mai e! Asta este sigur. Şi ne doare. Durerii îi urmează un gol, unul care nu poate fi umplut. Adio, Petru Cârdu!
