Acasă Eveniment Administratorii cimitirelor din Timişoara pot răsufla uşuraţi

Administratorii cimitirelor din Timişoara pot răsufla uşuraţi

DISTRIBUIȚI

cimitireDatorie de 3,5 milioane de euro

În urmă cu mai mulţi ani, Primăria Timişoara a concesionat cimitirele din oraş unor firme, pentru administrare. În mai toate cimitirele concesionate sunt probleme.

Spre exemplu, în Cimitirul din Calea Şagului, administratorul are datorii către municipalitate de 15, 5 milioane de lei, adică aproximativ 3,5 milioane de euro. La Cimitirul din Calea Buziaşului nu există datorii, însă în acest cimitir s-au ridicat peste noapte zeci de cavouri sub forma unor vile, construite de rromi. În Cimitirul Eroilor este aceeaşi poveste, nici aici administratorul nu are datorii către municipalitate, dar şi aici ilegalităţile sunt la ordinea zilei. Mai exact, administratorul cimitirului a construit o clădire mortuară fără autorizaţie, iar exemplele ar putea continua.

Proiectul nu a fost votat de aleşii locali

Nicolae Robu a anunţat în repetate rânduri că vrea disciplină în cimitirele din oraş, iar pentru acest lucru era nevoie de o hotărâre de consiliu local care să stabilească clar care sunt responsabilităţile administratorilor de cimitire. Mai exact, Robu dorea ca aceşti administratori să plătească redevenţa către primărie, în avans pe trei luni. Acelaşi proiect mai prevedea şi faptul ca o întârziere a plăţilor cu mai mult de 30 de zile să conducă automat la rezilierea contractului. Acest lucru nu este nou, spre exemplu la Cimitirul din Calea Şagului exista o asemenea clauză, care prevedea rezilierea contractului dacă banii nu sunt achitaţi în 30 de zile, însă administratorul cimitirului a ajuns să acumuleze datorii de 3,5 milioane de euro, după ce a acţionat primăria în  judecată. Procesele între municipalitate şi societatea care administrează Cimitirul din Calea Şagului se derulează şi în prezent pe rolul instanţelor de judecată. Pe de o parte, primăria cere anularea contractului, iar societatea care administrează cimitirul nu recunoaşte datoria pe care o are şi cere anularea ei. La plenul CLT de marţi, 14 mai, aleşii locali au respins acest proiect de hotărâre, care a picat la doar un vot. Primarul Nicolae Robu a anunţat că unii colegi din USL au lipsit, iar consilierii PDL şi o parte din PNŢCD au profitat de acest lucru votând împotriva proiectului, care a picat. La plenul de luna viitoare, proiectul va fi reintrodus pe ordinea de zi, iar Robu speră că de această dată proiectul va trece fără probleme.

Comentarii

comentarii