Acasă Actualitate Admitere 2014 pentru cursurile de învățământ la distanță și cu frecvență redusă...

Admitere 2014 pentru cursurile de învățământ la distanță și cu frecvență redusă la Universitatea Politehnica Timișoara

DISTRIBUIȚI

Învață oricând, oriunde, oricum, în ritmul tău propriu!

Curs-festiv-IDD-2013-3

Admitere 2014 pentru cursurile de învățământ la distanță la Universitatea Politehnica Timișoara în perioada 14-26 iulie 2014 și 5-14 Septembrie 2014 pe bază de depunere de dosare, pentru specializările:
• Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații (4 ani) – învățământ la distanță
• Informatică (3 ani) – învățământ la distanță
• Comunicare și Relații Publice (3 ani) – învățământ la distanță
• Tehnologia Construcțiilor de Mașini (4 ani) – învățământ cu frecvență redusă

Informaţii pe pagina http://elearning.upt.ro/educatie/admitere/c-32-42 și Admitere UPT http://www.upt.ro/Informatii_admitere-2014—licenta_360_ro.html.

Înscriere ONLINE

Inscrierea online pentru specializările învățământ la distanță (ID) și – învățământ cu frecvență redusă (IFR) se efectuează în perioada 14 iulie 2014 – 9 septembrie 2014, conform procedurii de aici: http://elearning.upt.ro/educatie/admitere/c-32-42.

Rezultatele sesiunii de admitere din iulie 2014 dovedesc interesul deosebit pentru educație de calitate, la nivelul uneia dintre cele mai bune universități din România, proaspeții studenți fiind din diverse zone ale țării, având vârste și domenii de interes diferite.

Informații la contact@elearning.upt.ro

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de ID / IFR și e-Learning (CeL – fostul Centru de Învățământ la Distanță) organizează și desfășoară programele de studiu pentru specializările:
– Informatică: informaticieni – 3 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Automatică și Calculatoare – 30 de locuri
– Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații – ingineri – 4 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Electronică și Telecomunicații – 60 de locuri
– Comunicare și Relații Publice – licență – 3 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării – 75 de locuri
– Tehnologia Construcțiilor de Mașini – licență – ingineri – 4 ani de studiu, învățământ cu frecvență redusă, în colaborare cu Facultatea de Mecanică – 50 de locuri

Programele de studiu sunt acreditate de către ARACIS și conferă aceeași diplomă ca și în cazul studiilor la forma de invățământ cu frecvență.

Pentru cei care sunt fascinați de lumea calculatoarelor, a electronicii, a telecomunicațiilor, a interacțiunii și comunicării în relații publice sau sunt interesați de tehnologii noi în construcții de mașini, gândesc logic, „exact”, structurat, și vor să obțină o diplomă în domeniu după 3 sau 4 ani de studiu, la una dintre cele mai de prestigiu universități tehnice din țară, dar nu au posibilitatea de a urma cursuri la zi (de exemplu sunt deja angajați cu norma întreagă), aceste programe de studiu li se potrivesc perfect. Obținerea unei diplome de licență este utilă pentru dezvoltarea carierei în industrie. Absolvenţii noştri lucrează sau şi-au găsit locuri de muncă în domeniul specializării lor. Cu o diplomă de licenţiat care nu diferă cu nimic faţă de cea de la învaţământul de zi, absolvenţii noştri au şanse mai mari la avansare şi la un salariu mai mare!

Metoda de invățământ

Diploma de licență acordată la finalul studiilor este identică cu cea de la forma de învățământ la zi. Curricula și cursurile sunt identice cu cele de la forma de învățământ de zi, iar tutorizarea va fi efectuată de către aceleași cadre didactice care desfășoară cursuri la forma de învățămant de zi.
Avantajele desfășurarii cursurilor prin învățământ la distanță:
• cursuri desfășurate online prin platforma Campus Virtual al UPT (www.cv.upt.ro)
• administrare online note și teme/proiecte
• 4 întâlniri în universitate, în fiecare semestru, pe durata weekend-urilor pentru Învatamant la distanță și două întâlniri în fiecare luna pentru învățământ cu frecvență redusă (specializare Tehnologia Construcțiilor de Mașini)
Studenții ID beneficiază de suport complet online pe durata studiilor, prin intermediul Campusului Virtual: material de curs, teme și activități, note examene, comunicare și interacțiune directă.

Disciplinele din planul de învățământ pentru cei 3 sau 4 ani se gasesc la:
http://elearning.upt.ro/educatie/licenta/curricula
Înveți în timp ce muncești, prin intermediul Centrului de ID/IFR și e-Learning al Universității Politehnica Timișoara!
Admiterea 2014 se desfășoară în perioada 14-26 iulie 2014 și 5-14 septembrie 2014 și online, până în 9 septembrie 2014, pe bază de depunere de dosare, prin înscriere online http://admitere.upt.ro și depunerea actelor necesare la sediile facultăților.

Pentru anul universitar 2014-2015 taxa școlara este de:
– 3.450 lei/an, platibilă în două tranșe, pentru Informatică, Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații, Tehnologia Construcțiilor de Mașini;
– 2.400 lei/an, plătibilă în două tranșe, pentru Comunicare și Relații Publice.

Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații

Absolvenţii acestei specializări vor deveni specialişti de înaltă performanţă şi competenţă cu o bună pregătire fundamentală în domeniul electronicii şi telecomunicaţiilor, dar în egală măsură pregătiţi şi în domenii conexe, astfel încât să se integreze rapid în economia de piaţă.
Ei vor beneficia de pregătire de înalt nivel în domenii de actualitate pe piaţa muncii: transmisii integrate de date şi voce, tehnologii audio-video şi multimedia, programare web, reţele de telecomunicaţii, telefonie fixă şi mobilă, dezvoltare de baze de date online.
Electronica şi sistemele de telecomunicaţii se regăsesc în aproape toate domeniile de activitate ale vieţii moderne şi au un impact deosebit în activitatea umană zilnică: calculatorul, telefonia, telefonul mobil, Internetul, televizorul, echipamentele audio-video, echipamentele de comunicaţii, de satelit etc. O serie de cursuri permit studenţilor să aprofundeze domenii specifice, cum ar fi sisteme integrate de telecomunicaţii, reţele de comunicaţii sau multimedia. Studenţii în an terminal au posibilitatea de a-și face lucrarea de diplomă în străinate sau în colaborare cu firme importante din domeniu. Inginerii specialişti în electronică şi telecomunicaţii pot deveni: specialişti în telecomunicaţii mobile, dezvoltatori de reţele de comunicaţii, calculatoare sau de centrale, dezvoltatori de aplicaţii audio-video, TV, dezvoltatori multimedia sau aplicaţii Web. Toți absolvenţii ultimelor generatii şi-au gasit locuri de muncă în domeniu.
http://www.etc.upt.ro/admitere-2014-studii-de-licenta/

Informatică

Absolvenţii acestei specializări vor deveni specialişti informaticieni. Informaticianul în formare trebuie să poată găsi soluţii complete pentru problemele practice de prelucrare a datelor şi pe baza conceptelor generale ale informaticii şi ştiinţei calculatoarelor. Pentru aceasta trebuie să stăpânească pe langă bazele teoretice ale informaticii şi posibilităţile utilizării practice a acestora. El va trebui să cunoască şi să înţeleagă un spectru larg de aplicaţii din tehnică, respectiv economie. Informaticianul găseste un larg domeniu de activitate în diverse domenii ale tehnicii şi economiei.
Ei vor beneficia de pregătire de înalt nivel în domenii de actualitate pe piaţa muncii: medii de programare, dezvoltare şi administrare sisteme informatice, administrare de reţea, dezvoltare de aplicaţii web.
Diploma de informatician oferă posibilitatea de a exercita o gamă largă de ocupaţii în acest domeniu, cum sunt: dezvoltatori şi administratori de sisteme informatice, specialişti în securitatea calculatoarelor, analişti de programe, administratori de reţea, specialişti în asigurarea calităţii software şi testare, administratori de site-uri Web, dezvoltatori de aplicaţii Web, profesori de informatică.
http://admitere-ac.ro/

Comunicare şi relaţii publice
Forma de şcolarizare Comunicare şi relaţii publice (CRP) în regim de învăţământ la distanţă (ID) este organizată de Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării în colaborare cu Centrul de e-learning, ID și IFR, Universitatea Politehnica Timişoara. Programul de studii la distanță este autorizat de Agenţia Română pentru Asigurarea Calității în Învăţământul Superior. Competenţele, calificările şi diplomele conferite sunt identice cu cele oferite de specializarea Comunicare şi relaţii publice, domeniul de licență Științe ale Comunicării, forma de învăţământ cu frecvenţă. Titlul profesional care se acordă absolvenților la finalizarea studiilor este de „Licenţiat în Ştiinţe ale comunicării”.
Programul de studii Comunicare şi relaţii publice – învățământ la distanță formează absolvenţi capabili să activeze ca specialişti în domeniul comunicării şi al relaţiilor publice pentru activităţi specifice ocupaţiei, desfăşurate în instituţii, societăţi comerciale, organizaţii politice, organizaţii non-guvernamentale etc.: specialişti în comunicare și relaţii publice, specialişti în relaţiile cu presa, purtători de cuvânt, consultanţi în comunicare și relații publice, consultanţi resurse umane, asistenți manager, referenți, mediatori lingvistici.
La finalizarea ciclului de licență (3 ani de studii), absolvenții vor deţine competenţe şi abilităţi în crearea şi gestionarea imaginii organizaţiilor, în medierea şi negocierea relațiilor, în producerea de mesaje scrise şi orale în limba română şi în două limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză, germană).
http://sc.upt.ro/

Tehnologia Construcţiilor de Maşini

Specializarea Tehnologia Construcţiilor de Maşini (TCM) defineşte o profesie adaptată evoluţiei economice prezente şi viitoare, conectată la practica europeană şi mondială, în care inginerului mecanic, pe lângă instruirea tehnică de bază de profil Inginerie Industriala, i se formează competenţe operaţionale pentru sectorul productiv în general dar şi pentru sfera serviciilor şi de promovare produs.
Profilul profesional al inginerului TCM oferă absolvenţilor noştrii posibilităţi diversificate de integrare pe piaţa muncii în sectoare industriale sau de prestări de servicii cum ar fi: producţia de componente, subansambluri sau produse industriale sau manufacturiere, pentru industria de autovehicule (automotive), energetică, transporturi aeriene, navale sau feroviare, echipamente industriale, produse electrocasnice, aparate de măsură şi control, mecanică auto, întreţinere şi reparaţii în domeniul mecanic.
http://mec.upt.ro/

Informatii suplimentare: elearning.upt.ro
Facebook https://www.facebook.com/CIDUPT
Twitter http://twitter.com/cid_upt_ro
Youtube http://www.youtube.com/user/cidupt

Contact
Centrul de ID/IFR și e-Learning
Bul. Vasile Parvan, No. 2 – sala B225
Timisoara
elearning.upt.ro
tel: 0256 403326
E-mail: contact@elearning.upt.ro

Comentarii

comentarii