Acasă Sport „Adolescenţii feroviari” şi „dacii liberi” au rău de Liga II

„Adolescenţii feroviari” şi „dacii liberi” au rău de Liga II

DISTRIBUIȚI

Aerul din Liga II este mult prea tare pentru unele formaţii. CFR Timişoara şi Fortuna Covaci, ocupantele ultimelor două locuri în Liga II, seria II-a, au acumulat, împreună, în primele zece etape ale sezonului, doar cinci puncte. Feroviarii timişoreni, cu o istorie care a început în anul 1919, au ajuns de mirul lumii, formaţia din cartierul Blaşcovici „câştigând” în primele zece runde un singur punct. Marea „performanţă” a elevilor lui Florin Bugar – ne referim la câştigarea singurului punct –  a fost obţinută în jocul de la Lupeni, unde adolescenţii feroviari au smuls un incredibil rezultat de 1-1. Reacţia conducerii şi a staff-ului tehnic a fost mai mult decât exagerată, de parcă jucătorii timişoreni ar fi obţinut o promovare într-un eşalon superior. Dacă parcursul CFR-ului nu va fi diferit de cel până acum, vom asista la doborârea unor recorduri negative în Liga II, gen „cel mai slab atac din istoria eşalonului secund”, „cea mai slabă defensivă”. Nici din vecini veştile nu sunt cele mai bune. Jucătorii de la Fortuna Covaci sunt bulversaţi de ultimul eveniment din cadrul clubului, care a avut în prim plan demisia lui Remus Steop, un antrenor care şi-a dat seama că proiectul început acum mai bine de doi ani în sătucul timişean nu mai poate fi de actualitate, în condiţiile în care conducerea Fortunei nu a fost capabilă să transfere nici măcar un jucător cât de cât experimentat. Impotenţa covăcenilor s-a văzut în primele zece runde, cele patru puncte acumulate fiind suficiente doar pentru a le asigura celor de la Fortuna penultima poziţie în clasament. „Dacii liberi” din Covaci nu au reacţionat pozitiv, aşa cum spera conducerea clubului, după despărţirea de Remus Steop, în ultima etapă încasând cinci goluri de la CS Otopeni. Iar oficialii clubului timişean s-au luat în băşcălie cu omologii lor de la Otopeni. Dacă ar fi să facem o linie de clasament a celor două formaţii, am constata că numărul de puncte cucerite la un loc sunt mai puţine cu unul şi decât echipa de pe locul 16 în clasament, FC Arieşul Turda, care a acumulat până acum numai şase puncte, în timp ce CFR şi Fortuna au doar cinci puncte.

Comentarii

comentarii