Acasă Actualitate Adunarea Eparhială a Episcopiei Caransebeşului

Adunarea Eparhială a Episcopiei Caransebeşului

DISTRIBUIȚI

La reşedinţa episcopală din Caransebeş, a avut loc şedinţa anuală a Adunării Eparhiale a Episcopiei Caransebeşului, la sfârşitul săptămânii. La reunirea în plen, membrii Adunării Eparhiale au ratificat hotărârea privitoare la inaugurarea, în acest an, a două noi frecvenţe pentru Radio TRINITAS, în raza eparhiei, la Caransebeş şi la Reşiţa. Frecvenţele au fost preluate prin contribuţia Consiliului Local Caransebeş, care le-a achiziţionat şi apoi le-a donat Patriarhiei Române. Cele două antene vor fi instalate, în cel mai scurt timp, pe Muntele Mic şi pe Muntele Semenic, pentru o acoperire cât mai mare.
Cu privire la activitatea social-filantropică, s-a adus la cunoştinţă intensificarea misiunii Bisericii în societate, prin înfiinţarea de noi centre sociale şi prin dezvoltarea capacităţii celor deja existenţe şi s-a hotărât ca, în acest an, cu precădere, atenţia activităţilor sociale să se îndrepte spre credincioşii nevoiaşi, singuri şi aflaţi în suferinţă. Pentru aceasta, adunarea eparhială a suplimentat bugetul eparhial, în vederea unei activităţi sociale mai susţinute. Dintre propunerile amintite au fost luate în dezbatere evidenţierea la nivelul eparhiei, în anul 2012, a tematicii „Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna şi Banatul”. Dintre propunerile comisiilor permanente amintim continuarea proiectelor europene în care Episcopia Caransebeşului este parteneră, continuarea activităţilor culturale, prin organizarea manifestărilor devenite tradiţionale, sprijinirea instituţiilor de învăţământ teologic din eparhie, acoperirea datoriilor acumulate cu lucrările de construire a noii catedrale episcopale şi finalizarea lucrărilor la unele biserici aflate în construcţie.
 

 

Comentarii

comentarii