Acasă Actualitate Adunarea eparhială 2020 a Arhiepiscopiei Timişoarei, din cadrul Mitropoliei Banatului

Adunarea eparhială 2020 a Arhiepiscopiei Timişoarei, din cadrul Mitropoliei Banatului

DISTRIBUIȚI

În prezența ÎPSS Ioan, la sediul Mitropoliei Banatului din Timişoara, s-au desfăşurat sâmbătă, 1 febuarie 2020, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Timişoarei.

Evenimentul a debutat în biserica cu hramul „Învierea Domnului“ și „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din incinta reşedinţei mitropolitane, cu oficierea slujbei Te Deum-ului, în cadrul căreia s-au adus rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Arhiepiscopiei Timișoarei în anul 2019 și s-au invocat binecuvântarea și ajutorul divin pentru noul an.

Slujba a fost săvârşită în prezenţa înaltpreasfințitului părinte Ioan, mitropolitul Banatului, a membrilor Adunării Eparhiale, a  stareţilor și stareţelor din cuprinsul eparhiei, precum şi a părinţilor protopopi.

În prima parte a lucrărilor, membrii Adunării eparhiale s-au reunit în şedinţe formate pe comisiile permanente (administrative-bisericească; culturală și educațională; economică, bugetară și patrimonială; social-filantropică), unde, pe de-o parte, au fost analizate rapoartele de activitate, iar, pe de altă parte, au fost discutate şi propuse spre aprobare proiecte de hotărâri, care se doresc a fi realizate în acest an.

De asemenea, sub președenția înaltpreasfințitului părinte mitropolit Ioan a avut loc și o sinaxă a stareților și starețelor mănăstirilor din cuprinsul eparhiei, în cadrul căreia s-a prezentat raportul de activitate pe anul 2019 al sectorului Exarhat, privind problemele mănăstirești, constatându-se, că, în anul ce a trecut, activitatea din mănăstiri s-a desfășurat în conformitate cu normele statutare și regulamentare, urmărind îndeaproape toate hotărârile aduse de forurile superioare bisericești de conducere ale eparhiei și de Sfântul Sinod, acestea având ca țel asigurarea desfășurării normale a întregii vieți bisericești și mănăstirești din eparhie.

În partea a doua a întâlnirii, în Sala festivă a Centrului eparhial, după prezentarea Raportului general de activitate al tuturor sectoarelor, au avut loc lucrările în plen ale Adunării Eparhiale, unde au fost prezentate rapoartele de activitate pe anul 2019 ale sectoarelor Arhiepiscopiei Timișoarei.

În raportul de activitate al sectorului Cultural s-au prezentat activitățile culturale desfășurate anul trecut, aparițiile editoriale, parteneriatele cu instituțiile culturale, evidențiindu-se preocuparea pentru organizarea multiplelor evenimente dedicate evocării etosului satului românesc de altădată, dar și a elementelor de cultură și a tradițiilor populare din mediul rural, care, pe lângă faptul că au transmis valori identitare capitale, au creat și punți de legătură între generații.

Raportul general privind activitatea sectorului Social-Filantropic și Misionar în anul 2019 a enumerat și evidențiat activitățile desfășurate atât în domeniul protecției drepturilor copilului, a persoanelor cu dizabilități, a persoanelor seropozitive, a sprijinirii persoanelor vârstnice fără aparținători, a familiilor cu risc social ridicat, cât și în domeniul asistenței religioase din spitale, armată, penitenciar, case de copii și servicii rezidențiale pentru vârstnici.

Între acestea s-au evidențiat inaugurarea proiectului de „Telemedicină – Sănătatea la un click distanță”, prin care se oferă consultații medicale de specialitate pentru persoanele neasigurate sau aflate în zone lipsite de servicii medicale ori pentru persoanele nedeplasabile, dar și achiziționarea, cu ajutorul fundației Renovabis din Germania, a unui autoturism multifuncțional, în valoare de 22.870 euro, care a fost adaptat pentru transportul persoanelor cu dizabilități.

Totodată, s-a remarcat faptul că programele desfășurate anul trecut au cuprins 12.229 de beneficiari, iar totalul investiţiilor făcute în domeniul asistenţei sociale de Centrul eparhial, împreună cu parohiile şi ONG-urile ce funcționează cu binecuvântarea Bisericii s-au ridicat la suma de 4.905.248 lei.

Raportul de activitate al sectorului Învățământ și activități cu tineretul a subliniat toate activitățile desfășurate în anul 2019. Printre acestea s-a reliefat preocuparea majoră atât pentru elevii claselor de teologie din cadrul Liceului Pedagocic „Carmen Sylva” și pentru studenții teologi de la Specializarea Teologie Ortodoxă, din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie, cât și pentru predarea religiei în școli, pentru reorganizarea cercurilor pedagogice ale disciplinei religie, pentru desfășurarea activităților de formare continuă, pentru organizarea concursurilor școlare județene incluse în Calendarul Activităților Educative Școlare, pentru activitățile derulate la nivelul unităților școlare.

Sectorul economic a prezentat contul de execuție bugetară pe anul 2019 și bilanțul contabil pe același an. Sectorul Patrimoniu și construcții bisericești a prezentat raportul de activități desfășurate anul trecut, între care au fost evidențiate solicitările de finanţări către SSC, către consiliile locale şi Consiliul Judeţean; solicitările privind lucrările de reparaţii capitale sau curente la biserici; precum și solicitările privind lucrările de construire de biserici noi, de aşezăminte sociale, de capele mortuare și de case parohiale.

În cadrul raportului de activitate al serviciului Juridic au fost prezentate activitățile desfășurate în anul trecut, ce au constat în întocmirea de contracte (de arendare, de închiriere, de comodat, de vânzare-cumpărare, de prestări servicii, de antepriză/execuție, de colaborare, de voluntariat), acorduri, convenții ale Arhiepiscopiei Timișoarei sau pentru unele unități bisericești subordonate.

Totodată s-a evidențiat faptul că la 21 februarie 2019 s-au împlinit 50 de ani de la trecerea la Domnul a întâiului mitropolit al Banatului Vasile Lăzărescu, prilej cu care au fost oficiate slujbe de pomenire în întreaga eparhie, la Catedrala mitropolitană și în satul natal, Jadani, actualmente Cornești.

S-a amintit și faptul că, anul trecut, s-au împlinit cinci ani de la trecerea la cele veșnice a mitropolitului Nicolae Corneanu, care a păstorit Mitropolia Banatului vreme de 52 de ani.

Pe lângă slujbele de pomenire oficiate în bisericile din eparhie, Academia Română – Filiala Timișoara, în colaborare cu Arhiepiscopia Timișoarei, a organizat în Aula Filialei, Simpozionul comemorativ „Mitropolitul Nicolae Corneanu – Trepte spre veșnicie”.

Nu în ultimul rând, pentru permanentizarea memoriei vrednicului mitropolit al Banatului, în Parcul Central din Timișoara, a avut loc ceremonia dezvelirii bustului Înaltpreasfinției Sale.

Pe parcursul lucrărilor ședinței au fost vizionate clipuri cu rezumate ale activităților cultural-misionare, desfășurate în ultimul an în Arhiepiscopia Timișoarei.

După citirea rapoartelor de activitate a tuturor sectoarelor eparhiei, au fost prezentate și rapoartele cu propuneri pentru anul în curs a comisiilor Adunării eparhiale. Având în vedere că anul 2020 este proclamat în Patriarhia Română drept Anul omagial al pastorației părinților și copiilor, precum și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români, s-a evidențiat și faptul că Arhiepiscopia Timișoarei va organiza, în perioada 3-6 septembrie, Întâlnirea internațională a tinerilor ortodocși (ITO), eveniment ce va reuni în capitala Banatului peste 4000 de tineri din țară și străinătate.

Cuvântul de încheiere a aparţinut înaltpreasfinţitului părinte Ioan, care a exprimat cuvinte de mulțumire atât membrilor Adunării eparhiale, cât și principalelor instituţii locale şi judeţene pentru implicarea în viaţa bisericii bănăţene, dorind ca această colaborare între biserică şi instituţiile Statului să continue şi pe viitor pentru binele semenilor.

Comentarii

comentarii