Acasă Monden/Lifestyle Afacerea Brigittei de la Timișoara s-a închis înainte de a fi executată...

Afacerea Brigittei de la Timișoara s-a închis înainte de a fi executată silit de ANAF

DISTRIBUIȚI

Brigitte, chiar dacă susține că este o afaceristă abilă, pare să fie la un pas de a-și face praf una dintre cele mai vechi investiții pe care le are, problemele ei fiind, la aceasta oră, unele cât se poate de serioase.

Mai exact, informează presa locală din Timișoara, salonul de înfrumusețare cu care se lăuda, la un moment dat, Brigitte și pe care îl dădea ca exemplu pe când se răfuia cu Raluca Podea, fosta logodnică a soțului ei, Florin Pastramă, este… istorie.

Salonul de înfrumusețare deschis de Brigitte la Timișoara, în 2010, în perioada în care era partenera de viață a tenismenului Ilie Năstase, și-a închis porțile, în urmă cu câteva zile, pentru a se evita executarea silită anunțată de Administrația Finanțelor Publice Timiș. De altfel, notează impactpress.ro, în noaptea dinaintea scoaterii la licitație publică a bunurilor mobile din salon, angajatele au fost chemate de acasă pentru a ajuta la salvarea obiectelor de inventar, care au fost ridicate și încărcate într-un camion.

Potrivit anunțului lăsat de executor la sediul salonului din zona centrală a Timișoarei prin vânzarea celor 5 scaune de coafor, 4 oglinzi, 2 scafe, 4 dulapuri, masă manichiură și pat masaj s-ar fi recuperat la buget cel puțin 21.508 lei, suma la care au fost evaluate bunurile. Doar că, susține sursa citată, aceasta nu este singura problemă a celebrei Brigitte, acuzată de coafeze că nu le-ar fi plătit contribuțiile sociale. “În fiecare luna le-am plătit câte 900 de lei pentru contribuții sociale. Avem o evidență ținută pe caiet, pentru că achităm în rate. Acuma, am avut surpriză să aflu că nu s-au plătit aceste sume la bugetul de stat. Noi apărem neasigurate, dacă ne-am fi îmbolnăvit probabil că ar fi trebuit să ne plătim din buzunar zilele de spitalizare. Este vorba despre foarte mulți bani adunați în cei patru ani, aproape 10.000 euro de fiecare angajat. Am înregistrat plângeri la Finanțe, Casă Județeană de Sănătate și Casă de Pensii, și, probabil, voi demara și un proces în instanța”, a declarat sursei citate coafeza Adriana Topliceanu.

În scandalul cu Raluca Podea, generat de relația pe care și-a făcut-o la Ferma cu Florin pastramă, fostul logodnic al bombei sexy, Brigitte s-a lăudat și cu afacerrile pe care le are, multe moștenite de la primul ei soț. “Cu ce te ocupi, miss Raluca Podea? Din ce te întreții de îți permiți să vorbești la adresa mea? Eu, Brigitte Pastramă, pot spune cine sunt: în momentul de față, venitul meu lunar este de minim 15.000€, după ce îmi plătesc taxele. Sunt proprietara a trei imobile – un club, un restaurant și o vilă cu piscină în Timișoara, pe care eu și fiul meu le-am moștenit de la primul meu soț la vârsta de 26 de ani”, a spus Brigitte. “În București dețin un apartament de 140 m2 în zona Nordului, o vilă cu piscină în Pipera și două business-uri: Magic Castle București, unde sunt asociat unic, și o firmă de logistică și avocatură, cu care, daca îmi va mai pronunța numele în orice context creatura implicată în dosare de prostituție, cu figuri de fostă logodnică imaginară, o voi da în judecată. Și pe litoral, la Mamaia, dețin un apartament de lux, pe care doresc să-l vând cu 180.000 €”, a încheiat Brigitte, conform wowbiz.ro.

Comentarii

comentarii