Acasă Actualitate „Aglomerație controlată”, sâmbătă, în piața volantă de la Stadionul Dan Păltinișanu

„Aglomerație controlată”, sâmbătă, în piața volantă de la Stadionul Dan Păltinișanu

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 28 martie, a fost organizată piață volantă, ca în fiecare săptămână, lângă Stadionul „Dan Păltinișanu”. Un subofițer M.A.I., Alexandru Tătaru, a postat pe Facebook o imagine din piață, în care se vede aglomerație. Cum printre cei prezenți se regăseau și bătrâni, alăturat fotografiei, polițistul de frontieră a adăugat și mesajul „Următorii infectați!”.

Fotografia postată de Alexandru Tătaru s-a viralizat, iar reacția Piețe SA nu a întârziat să apară. Tot pe Facebook, societatea Primăriei Timișoara a scris: „Astăzi a fost piață volantă la stadion. Tot astăzi, domnul subofițer Alexandru Tătaru a postat pe contul său o poză în care voia să arate aglomerația de acolo între orele 11-13, când seniorii pot să iasă la cumpărături. O poză surprinsă pe culoar, unde se vede, în prim plan, distanța dintre oameni”.

Pagina Piețe SA a postat și ea fotografii, realizate de directorul Ioan Nasleu, prezent și el în piață, alături de firma de pază. „Se vede clar cum oamenii respectă regulile impuse și că acestea sunt în contrast cu poza postată de domnul subofițer”, mai scrie în postare.

Societatea administrată de Nasleu a și motivat decizia de a organiza piața volantă: pentru a avea colaboratorii unde să își vândă produsele. De asemenea, reprezentanții societății îl acuză pe Tătaru că ia partea supermarketurilor. „Dragi colaboratori, dacă această postare a domnului Tătaru va provoca închiderea piețelor din oraș și îl invităm pe această cale să vă spună unde vă veți vinde de acum încolo marfa și din ce surse veți trăi în continuare. Întrebarea retorică pe care o adresăm noi este dacă domnul Tătaru are vreo legătură cu supermarketurile? Nu acuzăm pe nimeni de nimic, dar modul tendențios în care a fost facută postarea ne dă de gândit”, mai scrie în postare.

Alexandru Tătaru a revenit cu un „Later edit” la postarea sa inițială. Acesta spune că sindicatul pe care îl reprezintă, Smartpol, a luat legătura cu reprezentații Inspectoratului Județean de Poliție Timiș și reprezentații Primăriei Timișoara, care au lămurit situația.

„Am aflat pe această cale că evenimentul a fost organizat cu respectarea dispozițiilor legale și a dispozițiilor Ordonanțelor Militare, fiind asigurată paza sporită a perimetrului și personal suplimentar care să se asigure de îndeplinirea regulilor de comportament și de igienă.

În intervalul orar cel mai aglomerat (app. orele 12:00) numărul mare de persoane care s-au prezentat în zona pieței a determinat acțiuni suplimentare din partea autorităților care au fost nevoite să disperseze persoanele prezente în zonă pentru respectarea regulilor de distanțare socială”, scrie acesta.

Astfel, sindicatul Smart Pol a propus ca în intervalul orar 11:00 – 13:00 doar persoanele în vârstă să aibă acces în piață, iar, în rest, să nu poată intra un număr mai mare de 40 de persoane în același timp, pentru aceasta propunând prevederea unui singur culoar de acces.

„Pe această cale, reprezentanții organizației noastre au fost invitați să supravegheze și să observe desfășurarea activităților de piață în perioada imediat următoare. Vom fi acolo!”, încheie polițistul de frontieră.

Piețe SA, mai apoi, drept răspuns, a prezentat și un comunicat de presă. În acesta se transmite că au fost luate toate măsurile desfășurării a activităților din piețe: firmele de pază asigură accesul controlat în piețe, sunt împărțite echipamente de protecție comercianților, iar spălarea și dezinfectarea se face zilnic.

Ionuț Nasleu, se arată în comunicat, dorește în continuare menținerea deschisă a piețelor pe timp de criză, asemenea supermarketurilor și hypermarketurilor care desfășoară activități similare. Acesta susține:

„În aceste momente critice pentru noi toți, depindem de hrana sănătoasă pe care o consumăm. Știm că sunt mulți contestatari, din toate părțile. Îi invităm pe aceștia să se implice activ, cu muncă pe «terenul de luptă», nu de acasă, din spatele calculatoarelor. Producătorii, comercianții și clienții noștri au nevoie de ajutor, de îndrumare și de soluții.

Au apărut și voci din partea unora care nu fac decât să aibă păreri legate de orice activitate nu o desfașoară ei, ascunși în spatele monitorului, fără nicio experiență cu oamenii care muncesc zi lumină să-și întrețină și să-și vândă culturile și care propun idei fantasmagorice, încercând și în aceste momente să obțină capital politic. Nu vedem, însă, din partea lor aceeaşi înverşunare în ceea ce privește situația supermarketurilor care îngroapă producția locală, din motive lesne de înțeles, sau disponibilitate în a face ceva productiv pentru cei care se străduiesc să ne ofere alimente sănătoase”.

Zilele trecute, și ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a prezentat același punct de vedere: „Am cerut ca toți primarii să deschidă aceste piețe. Apoi, este singura modalitate prin care cei mici, fermierii mici pot să își valorifice produsele proaspete pe care le au în această perioadă. Ei au posibilitatea mult mai mică să vândă în supermarketuri dacă nu sunt organizați și nu au ritmicitate pentru producție”.

Comentarii

comentarii