Acasă Economic Agricultura județului Arad a fost cea mai lovită de secetă dintre județele...

Agricultura județului Arad a fost cea mai lovită de secetă dintre județele din zona de vest

DISTRIBUIȚI

Agricultura județului Arad a fost cea mai lovită de secetă dintre județele din zona de vest. De aceea foarte mulți fermieri și-au întors grâul, iar de pe ceea ce a mai rămas producție a scăzut la jumătate, față de alți ani. Conform Direcției Agricole a Județului Arad, până în 13 iulie, la grâu, în medie, s-a obținut 3,4 tone la ha, dar recoltatul nu era realizat nici jumătate. La orz producția medie era de 3,5 tone la ha, la ovăz, 3,09 tone la ha, la rapiță 2,18 tone la ha, la mazăre 1,81 tone la ha, iar la triticale 2,85 tone ha. Pe de altă parte, culturile de primăvară – porumb și floarea soarelui – arată foarte bine, fiindcă a plouat și a fost cald exact când trebuie. ”Până acum, nu știm să avem probleme în vreun fel în județul Arad”, ne-au transmis reprezentanții DAJ Arad. În ceea ce privește programul de sprijin pentru tomate, acesta a trezit un interes foarte mare printre fermieri. 228 de producători au fost înscriși în 2020, iar tomatele au ajuns deja pe piața din Arad. Trei au fost neeligibili. La programul de sprijin pentru usturoi, au fost 53 de solicitanți, 39 au fost eligibili, 10 nu au fost eligibili, fiindcă nu au avut suprafața cerută în program, iar ceilalți din diferite motive. Suprafața cultivată la usturoi este de aproape 25 de ha.

Comentarii

comentarii