Acasă Sport Bucur(ie) în stil de Liga Campionilor

Bucur(ie) în stil de Liga Campionilor

214
DISTRIBUIȚI

F.C. Timişoara a fost la un pas să facă şah-mat pe Şahtior Doneţk, deţinătoarea Cupei U.E.F.A.

“Mergem la Doneţk să dăm gol şi să facem un meci mare”, au fost vorbele lui Marian Iancu înaintea jocului dintre Şahtior şi F.C. Timişoara. Chiar dacă puţini se aşteptau, fotbaliştii timişoreni au reuşit să-i strice cea de-a 64-a aniversare lui Mircea Lucesc, antrenorul celor de la Şahtior Doneţk. Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au terminat la egalitate, 2-2, un joc în care au condos de două ori. De fiecare dată pentru alb-violeţi a reuşit să marcheze Gigel Bucur, acelaşi jucător care a mai marcat pentru F.C. Timişoara şi în “dubla” de anul trecut din Cupa U.E.F.A., disputată în compania vecinilor de la Partizan Belgrad. Chiar dacă au avut câteva ocazii importante de gol, ucrainienii au reuşit să marcheze de fiecare dată în urma a două greşeli mari în defensivă, prima comisă de Eder Bonfim, iar cea de-a doua de Costel Pantilimon. Şi în aceste condiţii, portarul timişorenilor, prin intervenţile excelente pe parcursul jocului, poate fi numit unul dintre cei mai buni jucători de pe teren. Dintre toţi s-a detaşat însă Gigel Bucur, care a reuşit o dublă care îi confirmă statutul de cel mai bun marcator din Liga lui Mitică. Returul de pe arena Dan Păltinişanu se anunţă incendiar, şansele alb-violeţilor crescând simţitor după rezultatul de pe terenul lui Şahtior Doneţk, în mintea suporterilor revenind jocul din 1987 când Poli Timişoara învingea pe Dinamo cu 2-1, iar antrenor al oaspeţilor de atunci era tot Mircea Lucescu. 
Pentru F.C. Timişoara au evoluat următorii: Pantilimon – Bonfim, Nibombe, Cisovsky, Artiom Karamian – Arman Karamian, Bourceanu, Alexa, Curtean – Gigel Bucur, Winston Parks. Au mai evoluat: Magera, Stancu, Ionescu.

Comentarii

comentarii