Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Timiş va lansa proiectul “Şanse pentru tineri”, vineri, 7 august, de la ora 9:30, la sediul AJOFM Timiş. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 – Investeşte în oameni, Axa Prioritară 5. „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul Major de Intervenţie “Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”. Valoarea totală a proiectului este de 1.821.238 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă 1.688.840 lei. Obiectivul acţiunilor este creşterea ratei de ocupare a tinerilor şomeri din judeţul Timiş şi facilitarea integrării lor pe piaţa muncii, cu sprijinul Uniunii Europene. Mulţi tineri sunt expuşi riscului de a nu se putea integra rapid pe piaţa muncii după absolvirea şcolii sau de a fi excluse de pe piaţa forţei de muncă, neavând experienţa solicitată de către angajatori, în contextul în care există calificări a căror solicitare a fost puternic afectată, în special datorită restructurărilor din economia judeţului. “Pentru ameliorarea acestei stări dorim să fim pro-activi şi să instituim măsuri de prevenire, măsuri menite să faciliteze ocuparea unor locuri de muncă potrivite şi pentru a menţine motivaţia”, susţine AJOFM Timiş.