Acasă Actualitate Ajutoare alimentare pentru lugojenii nevoişi

Ajutoare alimentare pentru lugojenii nevoişi

DISTRIBUIȚI

În această toamnă, peste 3.000 de lugojeni vor beneficia de ajutoare alimentare (zahăr, făină, mălai, paste făinoase, lapte praf, orez, bulion, biscuiţi, etc) din stocurile de intervenţie comunitară. Persoanele îndreptăţite să beneficieze de aceste ajutoare de la Uniunea Europeană sunt cele cu handicap grav, pensionarii cu pensii mai mici de 400 de lei, şomerii şi beneficiarii Legii 418/2001 privind venitul minim garantat. În funcţie de încadrarea într-una dintre cele patru categorii, diferă şi cantitatea de alimente repartizată. După cum au anunţat reprezentanţii municipalităţii lugojene, distribuirea alimentelor va începe după data de 1 noiembrie, întârzierea fiind generată de lipsa întregului stoc de produse. Deocamdată, în depozitul de la Lugoj se află doar 22 de tone de făină, nouă tone de zahăr, 22 de tone de orez şi 2,5 tone de bulion. Anul trecut, de aceste ajutoare, care sunt distribuite prin Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Lugoj,  au beneficiat peste 2 900 de nevoiaşi lugojeni. Produsele alimentare ce provin din stocurile comunitare de intervenţie destinate persoanelor defavorizate sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

 

Comentarii

comentarii