Acasă Economic Ajutor financiar excepțional de la Uniunea Europeană pentru producătorii de lapte din...

Ajutor financiar excepțional de la Uniunea Europeană pentru producătorii de lapte din Timiș

DISTRIBUIȚI

florin faurAgenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Timiș aduce la cunoștința producătorilor agricoli că, în data de 12 aprilie, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 253, Hotărârea nr. 211/2017, privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte din suma stabilită în anexa la Regulamentul delegat UE.

Ajutorul financiar se acordă producătorilor de lapte, persoane juridice, persoane fizice, persoane fizice autorizate (PFA), intreprinderi individuale (II), şi intreprinderi familiale (IF) care îndeplinesc cumulative unele condiţii. Acestea sunt: deţin un efectiv de vaci de lapte de minim 3 şi maxim 9 capete, pebeneficiar, identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor la data depuneriicererii. Au livrat sau vândut direct minim 4 tone de lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016. Să deţină Registrul Individual al Exploataţiei cu cod ANSVSA. Produc şi livrează sau vând direct lapte la data depunerii cererii. Producătorii de lapte care dețin un efectiv de vaci de lapte mai mic de 3 capete sau mai mare de 9 capete nu beneficiază de prevederile prezentei hotărâri.
Cererile pentru această schemă de ajutoare de adaptare excepţională se depun la CentreleAPIA până la data de 2 mai 2017. Suma  alocată pentru acest tip de ajutor excepțional este de 24.284.644,98 lei, echivalent a 5.448.041,5 euro, care se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA),prin bugetul MinisteruluiAgriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017. Plățile pentru ajutoarele de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor se efectuează până la data de 30 iunie 2017.

 

Comentarii

comentarii